Dezastrul de la Praid. Ministrul Radu Miruţă anunţă că a demis conducerea SALROM: „S-a terminat cu bătaia de joc!”

Inundatii la Praid (Facebook)
D.B.
21.10.2025
Inundatii la Praid (Facebook)
D.B.
21.10.2025

Conducerea SALROM a fost demisă, a anunţat marţi seara ministrul Economiei, Radu Miruţă.

„Conducerea care a închis ochii în timp ce o salină se prăbuşea, care a făcut achiziţii inutile şi costisitoare, documentate în două rapoarte oficiale – a fost schimbată! Am reuşit, împreună cu acţionarul minoritar, să luăm această decizie prin vot”, a scris Miruţă pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ministrului Economiei, cele două rapoarte – cel al Corpului de Control al premierului şi cel al Ministerului Economiei – „arată clar” că „resursele publice au fost batjocorite”. Acesta a adăugat că se va merge mai departe în instanţă, pentru recuperarea prejudiciilor şi sancţionarea celor vinovaţi.

Totodată, ministrul a precizat că nu a fost uitată comunitatea din Praid. Pentru persoanele afectate de inundaţii au fost puse la punct două scheme de ajutor – una pentru afacerile închise temporar şi alta pentru despăgubiri şi costuri de reparaţii.

Redăm în continuare postarea integrală a ministrului Radu Miruţă:

„A durat, dar s-a întâmplat, indiferent cât au vrut unii să pună piedici. Conducerea SALROM a fost demisă. Mai şi închidem astfel din fronturile deschise. S-a terminat cu nepăsarea şi aroganţa celor care cred că resursele statului român sunt moştenire personală!

Oricâte şmecherii ar încerca cei care s-au obişnuit să creadă că statul e al lor, că pot face ce vor în companiile publice, că pot stoarce bani din ele fără să dea socoteală – nu le mai merge!

La SALROM, bătaia de joc s-a încheiat. Conducerea care a închis ochii în timp ce o salină se prăbuşea, care a făcut achiziţii inutile şi costisitoare, documentate în două rapoarte oficiale – a fost schimbată! Am reuşit, împreună cu acţionarul minoritar, să luăm această decizie prin vot.

Ştiu că o să mă întrebaţi: de ce abia acum? Pentru că a fost nevoie de analize, negocieri, de documente solide. Pentru că, spre deosebire de alţii, eu nu mă joc cu vorbele – mă asigur că lucrurile chiar se întâmplă.

În locul pilelor şi combinaţiilor, vin profesionişti pe care i-am selectat pentru mandate temporare dintre CV-urile celor care au răspuns apelului de a aplica pe website-ul ministerului, pentru a se implica în companiile de stat, sau specialişti respectaţi în domeniile lor:

  • un director executiv cu experienţă în explorare geologică, din comunitatea locală;

  • un auditor financiar, absolvent ASE, expert în controlul cheltuielilor şi management eficient;

  • un antreprenor din comunitatea Romanian Business Leaders.

Două rapoarte – ale Corpului de Control al premierului şi ale Ministerului Economiei – arată clar: resursele publice au fost batjocorite. Asta se termină acum. Mergem mai departe: în instanţă, pentru recuperarea prejudiciilor şi pentru pedepsirea celor vinovaţi.

Fosta conducere a SALROM deja trimite avocaţi şi ameninţă cu procese. De ce? Pentru că li s-a spus clar: când reprezinţi statul, nu ai doar beneficii, ai şi responsabilităţi. Nu mă intimidează. Adevărul iese întotdeauna la suprafaţă – şi în acest caz, adevărul doare: au greşit şi vor răspunde.

Comunitatea din Praid nu e uitată. Pentru cei afectaţi de inundaţii au fost puse la punct două scheme de ajutor:

  • una pentru afacerile închise temporar: 82 de cereri depuse, 73 admise, 4,3 milioane de lei aprobaţi;

  • a doua – pentru despăgubiri şi costuri de reparaţii – este în desfăşurare şi vrem să-i extindem aria de aplicare.

Bunul-simţ trebuie să revină în drepturi. Statul român nu e al băieţilor deştepţi. E al românilor cinstiţi.”

Context

Reamintim că, la sfârşitul lunii mai, Salina Praid a fost distrusă de apele pârâului Corund. Debitul acestuia a crescut de 100 de ori în doar câteva zile, iar apa a pătruns în subteran, inundând salina – atât partea de mină exploatată pentru sare, cât şi zona amenajată pentru turişti.

În urmă cu un an au existat infiltraţii, când s-au făcut amenajări care ar fi trebuit să rezolve situaţia, însă, după un an, problema s-a agravat. Societatea Naţională a Sării (SALROM) a declarat că nu are atribuţii pentru lucrări hidrotehnice, în timp ce compania Apele Române a precizat că nu poate efectua investiţii sau intervenţii directe într-o exploatare minieră care nu se află în patrimoniul instituţiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor