Natalia Gavriliţa: Fosta guvernare a format o gaură în buget de un miliard de lei adoptând manipulator o lege a salarizării

Ministrul Finanţelor susţine că a negociat mult cu FMI şi UE pentru a găsi cele mai bune, corecte şi puţin dăunătoare soluţii fiscale care să afecteze cât mai puţini cetăţeni ai R. Moldova.
Natalia Gavriliţa, ministrul Finanţelor de la Chişinău (mf.gov.md)
Ştefan Sârbu
25.07.2019

După ce ministrul Finanţelor de la Chişinău, Natalia Gavriliţa a anunţat miercuri despre eventualele anulări a scutirilor la jocurile de noroc, pentru parteneriatele public-private, a tichetelor de masă şi eliminarea cotei reduse de TVA pentru hotele, restaurante şi cafenele Partidul Democrat, Confederaţia Naţională a Sindicatelor, societatea civilă dar şi internauţii au criticat dur iniţiativa noii guvernări menţionând în principal lipsa de transparenţă la adoptarea deciziilor menţionate.

Astfel, Natalia Gavriliţa a ţinut să vină cu o replică notând că fosta guvernare a adoptat în grabă, manipulator şi în mod iresponsabil o lege a salarizării care nu a fost planificată adecvat, dar care costă bugetul cu peste un miliard de lei mai mult decât a fost planificat.

„Mai mult decât atât, aceştia au introdus la fel de iresponsabil o serie de scutiri fiscale. Aceste decizii, împreună, au creat o gaură în buget, pe care eu, ca ministru al Finanţelor, am avut foarte dificila misiune să o administrez pentru a da salarii şi pensii integral şi la timp.

Tocmai pentru că fosta guvernare a procedat în stilul „după mine şi potopul”, am cerut asistenţă de urgenţă din partea partenerilor internaţionali – FMI şi UE. Am negociat mult pentru a găsi cele mai bune, corecte şi puţin dăunătoare soluţii fiscale care să afecteze cel mai mic număr de cetăţeni”, scrie Natalia Gavriliţa pe pagina sa de Facebook.

În concluzie, ministrul Finanţelor a promis că în scurt timp va publica analizele realizate de Ministerul Finanţelor asupra impactului, raţionamentelor şi practicilor internaţionale asupra fiecărei măsuri fiscale. „Îmi doresc ca noi să intrăm în regim de lucru normal, firesc, şi să facem consultări publice pe toate politicile. Voi organiza, în următoarele săptămâni, consultări cu societatea civilă şi cu mediul de afaceri.”

În scurt timp, Ministerul Finanţelor a venit cu precizări menţionând că tichetele de masă nu vor fi anulate. Ajustările legislative propuse urmăresc doar schimbarea tratamentului fiscal aplicat acestora, fiind supuse impozitării în regim general, prin achitarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi impozitului pe venit. „Tichetele de masă reprezintă salarii care nu contribuie la plăţi medicale, sociale şi pensii.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor