Munchen, un nou Babilon: Moscova şi Washingtonul continuă să vorbească fiecare pe limba lui
Cea de-a 49-a Conferinţă internaţională pentru securitate de la Munchen a semănat cu un priveghi la care au fost nevoiţi să participe, prin voia sorţii, reprezentanţi ai unor clanuri ostile. Toţi s-au comportat în limitele bunei cuviinţe, iar mass-media au încercat să îmblânzească amărăciunea pierderii, filtrând atent textele discursurilor. Pentru că înhumat nu era oricine, ci chiar suveranitatea Europei, 'resetarea', speranţele într-un consens cât de mic şi ideea însăşi a campaniilor de securitate de la Munchen, comentează, marţi, cotidianul rus Utro.
De la începutul anilor 1960, când au fost instituite întrevederile anuale de la Munchen, acestea aveau formatul unui 'asalt cerebral', cu participarea elitelor militare, politice şi economice ale ţărilor membre NATO şi se numeau 'conferinţe pe probleme militare'. În anii 1990, locul 'problemelor militare' a fost luat de 'securitate', fapt care corespundea noii paradigme lexicale. Pentru confirmarea seriozităţii intenţiilor, la conferinţe au fost admise Rusia, ţările din Europa de Est, China, India şi Japonia.
Acest lucru a resetat definitiv matricea conferinţelor de la Munchen. Acum acolo sunt 'educaţi' neofiţi şi apostaţi, se face schimb de discursuri declarative. Cel mai bun exemplu îl constituie, potrivit Utro, discursul lui Putin din 2007, care a produs furori, însă nu a avut consecinţe politice.
În acelaşi spirit declarativ a fost ţinut şi actualul discurs al ministrului de externe al Rusiei, Serghei Lavrov. La fel ca Putin în urmă cu şase ani, Lavrov a formulat în faţa partenerilor occidentali o grămadă de pretenţii.
Referitor la sistemul antirachetă, Lavrov a fixat încă o dată poziţia Moscovei: 'Să se convină asupra unor garanţii ferme că sistemul antirachetă global al SUA nu va fi îndreptat împotriva niciunei ţări din Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) şi să fie elaborate criterii militar-tehnice precise care să permită verificarea modului în care sistemele antirachetă corespund obiectivelor declarate'. Abordând problemele Europei, Lavrov a subliniat caracterul păgubos al practicii care subordonează construirea relaţiilor de pe continent intereselor NATO, nu principiilor OSCE. Faptul că Lavrov a atenţionat cu privire la pierderea în fapt a suveranităţii a fost trecut cu vederea de comentatori.
În ceea ce priveşte Siria şi lupta antiteroristă, sentinţele lui Lavrov au fost formulate sub forma unor întrebări retorice incomode, care au scos la iveală ipocrizia şi inconsecvenţa partenerilor occidentali. Însă lucrurile nu s-au rezumat la aluzii. Ministrul rus al afacerilor externe a declarat tranşant că Moscova 'va adopta o atitudine principială faţă de orice problemă a relaţiilor ruso-americane'.
Cu toate acestea, în final a fost lansat apelul la cooperare, condimentat cu speranţe deşarte privind 'tatonarea de abordări comune, în vederea construirii unei comunităţi a securităţii pe baza unui parteneriat strategic real'. Într-un cuvânt, subliniază Utro, la Munchen statul rus a compărut în obişnuita ipostază a pacifistului 'Motan Leopold' (celebru personaj de desen animat, a cărui deviză este 'Băieţi, haideţi să fim prieteni').
Cu totul altfel a fost discursul vicepreşedintelui american Joe Biden, continuă Utro. Spre deosebire de Lavrov, care s-a adresat în principal SUA şi Occidentului, Biden a abordat toate zonele problematice, fapt care determină cotidianul rus să califice acest discurs drept 'capodoperă a retoricii educative', adresat Europei, Chinei, Iranului şi, desigur, Rusiei.
Atunci când Biden declară 'China nu are nevoie de concurenţă militară cu SUA şi nici SUA nu are nevoie de ea', acest lucru nu este tocmai corect, pentru că accentul just este exact invers: SUA nu au nevoie de concurenţă militară cu China, în primul rând în Oceanul Pacific şi Asia de Sud-Est. Această regiune este o zonă de interese a SUA, iar Chinei i se propune că accepte acest lucru ca pe un dat, pentru a 'evita confruntarea' şi a se concentra pe 'concurenţă pură'. 'Acest lucru va fi util pentru noi', subliniază Biden şi toţi înţeleg ce înseamnă 'noi'.
Aceeaşi stilistică a fost utilizată în cazul Iranului, mai exact cu privire la programul nuclear iranian. Potrivit lui Biden, Teheranul trebuie să renunţe la programul nuclear şi atunci 'vor apărea stimuli consistenţi' pentru negocieri, care vor fixa condiţiile de capitulare.
Potrivit Utro, cea mai surprinzătoare a fost acea parte a discursului lui Biden care se referă la Europa. Abordând problema din diferite părţi, construind fraze alambicate, Biden revenea cu perseverenţă maniacală la două teze principale: 'Europa fără SUA şi NATO nu este nimic' şi 'Ţările europene trebuie să cheltuiască mai mulţi bani pentru înarmare şi să participe mai activ la operaţiuni comune'.
Relaţiile cu Rusia au fost abordate de Biden în treacăt, vicepreşedintele american constatând un statu-quo. 'Nu suntem naivi în relaţiile noastre, nu suntem cu toate de acord, însă continuăm să vedem posibilităţi de cooperare, de parteneriat între SUA şi Rusia, în numele promovării intereselor noastre comune în domeniul securităţii', a spus Joe Biden.
Mulţi comentatori au remarcat că în acest an Conferinţa de la Munchen s-a desfăşurat pe fondul deteriorării relaţiilor ruso-americane, în urma adoptării 'Actului Magnitski' şi măsurilor de răspuns ale Rusiei. Însă aceasta ar fi o abordare prea simplistă, este de părere Utro. Potrivit cotidianului, în realitate şi în SUA, şi în Rusia există grupuri de influenţă care vizează atât îmbunătăţirea, cât şi deteriorarea relaţiilor bilaterale, iar 'Actul Magnitski' nu ar fi existat dacă în SUA ar fi dominat nu adversarii, ci adepţii apropierii de Rusia.
În această situaţie, Moscova este nevoită să ia măsuri de răspuns, fără a renunţa la apelurile de a fi prieteni. O asemenea tactică nu este receptată mereu în mod adecvat nici în SUA, nici în Rusia. Acest lucru nu este de mirare, deoarece şi politicienii, şi elitele economice ale celor două ţări vorbesc limbi politice cu totul diferite, fapt demonstrat încă o dată la Munchen, care, la fel ca Liga Naţiunilor în ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a transformat practic într-un nou Babilon, conchide ziarul rus.
