Motreanu (PNL) respinge varianta unui premier tehnocrat: "În septembrie vom avea din nou o criză politică"

PNL respinge varianta unui premier tehnocrat susţinut de PSD sau de o majoritate parlamentară fragilă pe motiv că o astfel de formulă de guvernare ar fi vulnerabilă politic şi incapabilă să reziste într-un context parlamentar complicat, susţine secretarul general al partidului, Dan Motreanu.
Potrivit acestuia, un astfel de scenariu ar putea conduce la o nouă criză politică în câteva luni.
Motreanu a explicat, la Digi 24, că un guvern condus de un premier tehnocrat nu ar avea forţa politică necesară şi nici legitimitatea pentru a implementa reforme şi ar putea intra rapid într-un blocaj, motiv pentru care partidul respinge în mod categoric această variantă.
„Pornim tot de la rezoluţie. Dacă rezoluţia spune că acel premier tehnocrat are şi susţinerea PSD, sub nicio formă, nu”, a declarat Dan Motreanu, citat de Adevărul.
„Eu vă spun că personal nu aş susţine un tehnocrat şi spun acest lucru ştiind foarte bine în ce condiţii se află România şi ştiu foarte bine şi ce s-a întâmplat în alte ţări”, a afirmat Motreanu, care, pentru a-şi argumenta punctul de vedere, a invocat cazul fostului premier italian Mario Draghi, despre care spune că, deşi a avut un profil tehnocrat puternic, nu a reuşit să îşi păstreze sprijinul politic atunci când a încercat să promoveze măsuri economice dificile.
„A rezistat un an şi câteva luni de zile. În momentul în care a încercat să impună anumite reforme economice, evident, Parlamentul nu l-a mai susţinut”, a spus Dan Motreanu.
Potrivit liberalului, principala problemă a unui premier tehnocrat este lipsa legitimităţii politice, ceea ce înseamnă că acesta va depinde permanent de negocierile dintre partide şi de echilibrele fragile din Parlament.
„Este foarte greu ca el să poată să asigure o coerenţă a guvernării. Pentru că, atât timp cât nu ai o legitimitate politică, nu ai o susţinere parlamentară, vei fi nevoit în permanenţă să negociezi cu partidele politice”, a declarat Motreanu.
El a avertizat că un eventual guvern tehnocrat ar putea deveni rapid ţinta disputelor politice şi a jocurilor parlamentare, fiecare partid încercând să îşi impună propriile interese.
„Eu cred că, dacă numim săptămâna viitoare un guvern, acel guvern nu va rezista fără să fie atacat mai mult de trei luni, patru luni de zile şi în septembrie vom avea din nou o criză politică”, a declarat acesta.
„Fiecare partid politic va încerca să-şi susţină propriile proiecte şi va încerca să le impună în Parlament, făcând jocuri peste guvern, făcând jocuri prin aritmetica parlamentară”, a adăugat Dan Motreanu.