Procurorul Niţă de la Constanţa, suspectat într-un dosar de corupţie, întâlnire cu tatăl nurorii lui Călin Georgescu

Procurorul Teodor Niţă de la Parchetul Curţii de Apel, vizat de o anchetă a Parchetului general privind fapte de corupţie, a fost abordat miercuri în faţa restaurantului Il Calcio din Bucureşti şi citat de procurori pentru a asista la percheziţiile de la domiciliul din Constanţa, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Procurorul Niţă se întâlnise la Il Calcio cu Mihai D. Neagu, cuscrul lui Călin Georgescu, adică tatăl nurorii acestuia.
Potrivit informaţiilor publicate, Mihai D. Neagu nu este implicat în dosarul penal al procurorului Niţă.
Contactat telefonic de reporterul G4Media.ro, procurorul Niţă nu a răspuns solicitărilor de a exprima un punct de vedere.
Avocatul procurorului, Liviu Zaharia, a declarat pentru G4Media că acesta „nu a fost luat şi dus la percheziţii, ci invitat. A venit singur cu soţia pentru a asista la percheziţia domiciliară. Nu ştiam cu cine era în Bucureşti, nu îl cunosc pe Mihai D. Neagu”, a mai declarat avocatul. ”Clientul meu este suspectat de instigare la abuz în serviciu”, a mai precizat avocatul.