Şefa MAE a "demantelat" oficial o asociaţie fondată de Adrian Năstase, Meleşcanu şi alţi "grei"

Oana Ţoiu (USR)
Ana Ion
14.05.2026
Oana Ţoiu (USR)
Ana Ion
14.05.2026

Ministra Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a anunţat, joi, adoptarea în şedinţa de guvern a hotărârii privind retragerea statutului de utilitate publică a Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (A.D.I.R.I.), printre ai cărei membrii fondatori se numără nume grele precum Adrian Năstase, Mugur Isărescu, Teodor Meleşcanu sau Mircea Geoană.

"Am spus, când am anunţat decizia MAE, că nu vom renunţa, deoarece a trecut vremea când deciziile se luau sau se amânau în funcţie de cine era deranjat de ele. Este o consecinţă firească a unei realităţi juridice clare. Vorbim despre o organizaţie care nu a mai depus niciun raport către statul român din 2019 şi care nu a mai publicat nimic în Monitorul Oficial din 2018. Şase ani de tăcere instituţională, în care statutul de utilitate publică a continuat să producă efecte fără ca obligaţiile care vin la pachet cu acesta să mai fie îndeplinite. 'Utilitatea publică' a fost, până astăzi, pentru unele organizaţii, un titlu primit pe viaţă, neverificat şi de nediscutat. Aceasta este o obişnuinţă care astăzi a luat sfârşit, pur şi simplu aplicând legea", a declarat Oana Ţoiu.

Potrivit şefei MAE, statutul de utilitate publică este, în spiritul legii, un raport reciproc între stat şi organizaţie: o recunoaştere care vine la pachet cu responsabilităţi continue.

"A.D.I.R.I. îşi poate continua activitatea, iar conducerea organizaţiei poate să îşi aloce timp în acest sens. Chiar dacă timp de şapte ani acest lucru nu s-a întâmplat, decizia de astăzi nu afectează şansele ca, în viitor, activitatea şi istoria organizaţiei să primească atenţia cuvenită de la membrii săi; existenţa entităţii juridice nu depinde de statutul de utilitate publică", a precizat Oana Ţoiu.

Reacţia dură a lui Năstase pe această temă

"Era oare o prioritate a politicii externe româneşti şi a guvernului interimar retragerea, acum, a statutului său de utilitate publica? (...) În istoria diplomaţiei româneşti, ADIRI rămâne, însă, în opinia mea, una dintre instituţiile care au contribuit decisiv la formarea şi afirmarea şcolii române de drept internaţional dar şi la formarea a numeroşi diplomaţi. Părinţii unora dintre cei care conduc astăzi MAE frecventau activităţile Asociaţiei", s-a plâns pe blogul său Adrian Năstase. Reacţia integrală aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos