Moscova susţine că prezenţa trupelor americane în Polonia este o ameninţare

Kremlinul a avertizat joi că trimiterea batalioanelor americane în Polonia reprezintă o ameninţare pentru securitatea naţională a Rusiei.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. (Captură Foto)
Andrei Popescu
13.01.2017

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, a descris acţiunea Statelor Unite ca pe o agresivitate de-a lungul frontierelor Rusiei.

“Percepem această mişcare ca pe o primejdie. Aceste acţiuni ne ameninţă interesele şi securitatea, din cauza faptului că o parte terţă îşi consolidează prezenţa militară în apropierea graniţelor noastre. Nici măcar nu este un stat european”, a declarat Peskov la o conferinţă de presă.

În această săptămână, naţiunea învecinată cu Rusia a primit circa 1.000 de soldaţi aparţinând trupelor NATO, dintr-un total de 4.000, potrivit Ministerului polonez al Apărării. Sâmbăta trecută, trupele americane au sosit iniţial în portul german nordic Bremerhaven, înainte să se îndrepte spre Polonia.

Acţiunea vizează - potrivit declaraţiilor aliaţilor NATO-, liniştirea aliaţilor europeni ai Statelor Unite după anexarea regiunii Crimeea (a Ucrainei) de către Rusia în 2014. Odată cu trupele NATO, în Polonia au fost aduse tancuri, camioane şi alte echipamente militare ce au fost transportate pe cale feroviară sau aeriană.

“Această [acţiune] face parte din eforturile noastre de a descuraja agresiunea rusă, pentru a asigura integritatea teritorială a aliaţilor noştri şi pentru a menţine o Europă unitară, liberă şi prosperă”, a declarat comandantul adjunct al Comandamentului Forţelor Americane în Europa, general-locotenentul Tim Ray.

Dacă cineva susţine că nu aude duduitul tobelor războiului, trebuie să fie surd - Henry Kissinger, 2011

În total, SUA plănuieşte să trimită 87 de tancuri şi 144 de vehicule blindate, potrivit BBC news. În plus Statele Unite vor trimite trupe suplimentare la bazele din Marea Neagră, Olanda, Belgia şi Germania. Se preconizează că Marea Britanie va trimite un batalion format din 800 de soldaţi în Estonia în luna mai.

“Cred în acest semnal foarte puternic. Mesajul pe care îl va trimite este acela că SUA, împreună cu restul [membrilor] NATO, urmăreşte să descurajeze (acţiunile agresive ale Rusiei)”, a precizat comandantul trupelor terestre americane în Europa, general-locotenentul Ben Hodges, la sfârşitul anului trecut.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor