Mona Pivniceru, învestită ca ministru al Justiţiei
alte articole
Mona Pivniceru a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Justiţiei, la Palatul Cotroceni, iar de mâine va putea lua locul ministrului interimar, Victor Ponta.
Jurământul a fost rostit în faţa preşedintelui interimar, Crin Antonescu, a membrilor Guvernului şi a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Valeriu Zgonea şi Petru Filip.
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a semnat azi decretele privind eliberarea din funcţia de judecător prin demisie a Monei Pivniceru şi numirea acesteia în funcţia de ministru al Justiţiei. Acest lucru a fost posibil după ce plenul CSM a luat act, joi dimineaţă, de demisia lui Pivniceru. CSM a mai fost convocat şi miercuri cu acest scop, însă nu s-a întrunit cvorumul necesar şi a fost necesară reluarea şedinţei.
Ponta, nemulţumit de problemele legate de cvorum
Premierul Victor Ponta a declarat joi, la CSM, că este un semn de responsabilitate să vii la serviciu şi să faci ceea ce prevede legea, după ce cu o zi înainte s-a declarat nemulţumit de neîntrunirea cvorumului necesar la CSM. "Cred că sunt lucruri mult mai importante decât numirea doamnei Pivniceru, oamenii fiind foarte nemulţumiţi şi neîncrezători în instituţiile statului. Fie că au văzut ce s-a întâmplat la CC, fie că au văzut ce s-a întâmplat la CSM, ori judecătorii, procurorii, magistraţii trebuie să recâştige încrederea oamenilor. Să fie responsabili", a declarat Victor Ponta.
Ana Lăbuş, Florentina Gavadia şi Bogdan Gabor, care nu au fost miercuri la Consiliu, au invocat probleme medicale grave în familie, iar Georgiana Isac a motivat că este în concediu şi nu a venit nici joi.
Miercuri, premierul Ponta precizase că, dacă nici joi nu va fi cvorum, se vor convoca şedinţe până când acesta va fi constituit sau până când Senatul constată că membrii CSM nu-şi exercită atribuţiile. El a precizat că este foarte încăpăţânat în această problemă şi doreşte să se îndeplinească procedura cât mai rapid în cazul Pivniceru. El a afirmat că Pivniceru rămâne în continuare propunerea sa pentru Justiţie, chiar dacă Băsescu nu este de acord.
"Voi continua să o propun pe doamna Mona Pivniceru ca ministru al Justiţiei, nu voi face nicio altă nominalizare (...). Domnul Băsescu şi-a propus, a zis-o de o mie de ori: «Să n-ajungă cumva Ponta prim-ministru». E, uite c-a ajuns. La fel acum, cred că stă în garajul domniei sale devenit faimos şi zice «Domne, să n-ajungă Mona Pivniceru ministru». O să ajungă ministrul Justiţiei, sunt convins de lucrul ăsta", a spus premierul.
El a mai spus că preşedintele se teme de orice om pe care nu-l are la mână cu dosare sau pe care nu a reuşit să-l compromită.
Mona Pivniceru a anunţat, în urmă cu câteva zile, că se gândeşte să renunţe la portofoliul de ministru al Justiţiei, după ce a fost surprinsă de ziarişti urcându-se în maşina fiului lui Adrian Năstase. Ulterior, ea a revenit şi a spus că acceptă să fie numită ministru, fiind puternic susţinută de Victor Ponta, care s-a grăbit să o instaleze la Justiţie, unde el deţinea interimatul până la numirea unui ministru în locul lui Titus Corlăţean, învestit recent ca ministru de Externe, în locul lui Andrei Marga.
Înlocuitoarea a demisionat
Cea care ar fi trebuit să ocupe locul rămas vacant în urma demisiei Monei Pivniceru din CSM a anunţat că renunţă la statutul de membru al instituţiei. Este vorba despre judecătoarea Gabriela Bîrsan care a solicitat constatarea faptului că a devenit membru al CSM, după care a spus că demisionează din această funcţie.
Bîrsan ar fi trebuit să îi ia locul lui Pivniceru pentru că este următoarea pe listă cu cele mai multe voturi la alegerea membrului CSM din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cererea de demisie a lui Bîrsan urmează să fie discutată la următoarea şedinţă a plenului CSM, când va fi pusă pe ordinea de zi şi demisia reprezentantului societăţii civile, Georgiana Iorgulescu. Aceasta a anunţat tot azi că renunţă la statutul de membru CSM. După demisia lui Bîrsan, ar urma ca locul vacant să fie ocupat de Adrian Bordea, următorul clasat ca număr de voturi.