Mogherini: Politica UE faţă de Rusia nu se va schimba indiferent de poziţia SUA
alte articole
Federica Mogherini, înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politici de securitate, a declarat că UE are o poziţie bazată pe principii sănătoase în legătură cu anexarea peninsulei ucrainene Crimeea şi a situaţiei din estul Ucrainei, poziţie pe care nu o va schimba indiferent de posibilele schimbări în politica altor ţări.
Mogherini a făcut comentariile după o întâlnire specială a miniştrilor de externe din ţările UE, ce a avut loc duminică în Bruxelles, unde s-au discutat rezultatele alegerilor prezidenţiale americane.
Faptul că noul preşedinte american ales Donald Trump l-a lăudat pe omologul său rus Vladimir Putin a generat unele temeri că s-ar putea ca republicanul să relaxeze politica SUA faţă de Moscova şi poate chiar să uşureze sancţiunile economice împotriva Rusiei. UE a impus la rândul ei sancţiuni economice împotriva Rusiei din cauza implicării sale în criza din Ucraina.
Oficialul UE pentru afaceri externe a adăugat că Bruxelles-ul va continua să aibă un dialog eficient cu Rusia pe tema multor chestiuni internaţionale, inclusiv acordul nuclear iranian.
Ea a declarat că acordul nuclear – semnat anul trecut – este un acord multilateral susţinut de o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU şi că este în interesul Europei şi al ONU să garanteze că acordul este implementat în totalitate.
În timpul campaniei sale prezidenţiale, Trump a declarat că acordul cu Iranul este unul nefavorabil, de care a beneficiat doar Iranul, adăugând că, în cazul în care este ales preşedinte, va renunţa la el.
În plus, Mogherini a precizat că ministrul britanic de Externe Boris Johnson nu a participat la întâlnirea de duminică din Bruxelles din motive politice. Ministrul francez de Externe Jean-Marc Ayrault a fost de asemenea absent.