Miting la Bucureşti împotriva unui "experiment iresponsabil făcut pe viu"

Pentru o parte dintre conaţionalii noştri, 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei nu a reprezentat doar un prilej festiv pentru artificii şi festivităţi. În Bucureşti, sărbătoarea a fost marcată şi de manifestări de solidaritate cu protestatarii francezi şi cu victimele abuzurilor poliţieneşti din ţara turnului Eiffel.

În Franţa, milioane de oameni participă la proteste împotriva legii Taubira, lege care le dă dreptul cuplurilor homosexuale să se căsătorească şi să adopte copii. Nici unul dintre mijloacele la care recurg autorităţile socialiste: represalii poliţieneşti violente, arestări abuzive, detenţie politică etc. nu a reuşit să îi descurajeze pe manifestanţi.

Mass media tratează chestiunea cu mare discreţie, dar din ce în ce mai multe organizaţii din lume îşi declară solidaritatea cu protestatarii francezi, alăturându-se mesajului pe care aceştia îl transmit "Nu căsătoriilor între homosexuali şi adopţiilor de copii!"

În România, Asociaţia Pro-vita Bucureşti şi Fundaţia „Ioan Bărbuş” au organizat la Bucureşti, în faţa Guvernului României, un miting de solidaridate cu manifestanţii din Franţa care protestează împotriva dreptului homosexualilor de a se căsători şi, mai ales, de a adopta copii.

Prezent la miting pentru a-şi demonstra solidaritatea, domnul Bogdan Stanciu, preşedintele Filialei din Bucuresti a Asociaţiei Pro-vita a vorbit despre logica căsătoriei şi sensul exclusiv al ei, prin diferenţa şi complementaritatea între sexe. În afara acestei matrice heterosexuale, căsătoria nu poate exista – există doar o fabricaţie ideologică, un monstru, a afirmat domnul Stanciu.

În context, el a vorbit, într-un interviu acordat Epoch Times, despre efecte dezastruoase pe care legea Taubira le va avea pentru societate. "Este un experiment iresponsabil făcut pe viu, pe o întreagă societate, dar mai ales pe copii".

Vă invităm să urmăriţi mai jos interviul integral acordat publicaţiei noastre.

Î.: Domnule Bogdan Stanciu, care este scopul evenimentului de astăzi?

R.: Este un miting simbolic, într-o zi simbolică, 14 Iulie, prin care două organizaţii româneşti - Asociaţia Pro-vita Bucureşti şi Fundaţia „Ioan Bărbuş” - şi câteva zeci de francezi cu domiciliul în România au ţinut să-şi exprime solidaritatea cu mişcarea pentru protejarea familiei din Franţa, aşa-numita „La Manif Pour Tous”.

Î.: Dar de cine trebuie protejată familia? Cine o ameninţă?

R.: În Franţa se petrec evenimente grave: o formă de „inginerie socială” prin care înţelesul bi-milenar al unor noţiunilor precum „familie” şi „filiaţie” este pervertit şi înlocuit cu nişte făcături ideologice legiferate de majoritatea parlamentară socialistă: aşa-zisa „căsătorie între persoane de acelaşi sex” şi respectiv adopţia sau procrearea asistată pentru cuplurile de homosexuali. Ca urmare, cuvintele „mamă”, „tată”, „soţ”, „soţie” au dispărut din actele de stare civilă.

În acelaşi timp, sunt reprimate protestele contra acestor legi, precum şi libertatea cuvântului, sub pretenţia „interzicerii discriminării”. Reprimarea îmbracă forme totalitare, de la arestări arbitrare, folosirea forţei poliţieneşti brute, până la amenzi aberante date persoanelor care poartă haine cu logo-uri reprezentând familia (părinţi naturali copii) şi chiar detenţie (cazul Nicolas Busse, 2 luni de închisoare pentru o aşa-zisă „rebeliune”).

Adăugaţi la acestea atacurile asupra proprietăţii private prin supraimpozitare şi veţi avea imaginea regimului socialist al preşedintelui Hollande, care prăbuşeşte social şi economic Franţa, de la zi la zi. Sunt lucruri documentate, nu le inventăm noi acum.

Î.: Cu ce şi pe cine deranjează căsătoria între persoane de acelaşi sex? Este vorba totuşi de viaţa privată a unor persoane.

Nu! Căsătoria este o normă socială. Nu e vorba aici de viaţa privată. Norma se aplică tuturor şi definiţia ei interesează societatea în ansamblu pentru că ea trasează viitorul.

În Franţa, homosexualii şi lesbienele au toate drepturile necesare pentru a-şi duce viaţa în linişte: dreptul la viaţă, la muncă, la asigurări şi asistenţă, drepturi locative şi fiscale etc. Problema a intervenit atunci când grupările de agitatori şi de lobby-işti (camuflate ca „organizaţii pentru apărarea drepturilor omului”) au cerut acces pentru homosexuali la instituţii specific heterosexuale, cum sunt căsătoria şi filiaţia. Dacă ar fi nişte oameni rezonabili, aceştia ar înţelege şi accepta faptul că tocmai diferenţa şi diversitatea pe care le invocă ar trebui să-i oprească de la a căuta legitimarea şi respectul prin intermediul unor structuri specific heterosexuale! Căsătoria îşi are logica şi sensul exclusiv prin această diferenţă şi complementaritate între sexe. În afara acestei matrice heterosexuale, căsătoria nu poate exista – există doar o fabricaţie ideologică, un monstru.

La fel este cu „instituţia” copilului. Filiaţia pentru homosexuali, cu predilecţie „fabricarea de copii” pentru cuplurile homo sau lesbi cu ajutorul mamelor purtătoare sau al donatorilor de spermă este o hidoasă încălcare a drepturilor copilului. Aceşti copii vor creşte fără mamă, respectiv fără tată, când este cunoscut şi documentat că dezvoltarea psihofizică este asigurată optim doar în familiile nucleare, cu doi părinţi naturali sau adoptivi de sexe diferite.

De altfel, există semnale destule că mulţi chiar dintre homosexualii francezi s-au opus aşa-numitei „legi Taubira”, însă vocea lor nu este la fel de puternică precum a organizaţiilor de lobby care pretind că îi reprezintă.

Legea socialistă („legea Taubira”) nu poate schimba realitatea determinată de natură – aceea că, pentru a concepe şi a naşte un copil, e nevoie de doi părinţi, un bărbat şi o femeie, şi că cel mai bine pentru copii este că ei să fie crescuţi de tatăl şi de mama lor.

Această lege va avea efecte dezastruoase pentru societate. Este un experiment iresponsabil făcut pe viu, pe o întreagă societate, dar mai ales pe copii.

Î.: Vorbiţi în termeni specifici de război: „agitatori”, „experiment social”… Cine sunt totuşi aceştia şi cu ce interes acţionează?

R.: Francezii (ca toate popoarele occidentale) se confrunta cu un atac al unor structuri totalitare, cu o ideologie urmaşă a marxismului clasic: este vorba despre aşa-numitul „marxism cultural”. Tot o formă de revoluţie, al cărei scop este obţinerea hegemoniei în societate; singura diferenţă este că acum nu se mai apelează la forţa tancurilor (sau a ghilotinei, că vorbim despre Franţa), ci demantelarea se face prin spălarea creierelor cu propagandă, o vreme, apoi prin impunerea unor legi distructive şi liberticide. Este o luptă pentru putere şi dominaţie. O formă de război de agresiune şi cucerire.

Î.: Are vreo semnificaţie aparte alegerea zilei naţionale a Franţei pentru acest eveniment?

R.: Desigur. În câteva zeci de ţări se organizează, tot azi, manifestaţii similare. Astfel înţelegem să ne afirmăm solidaritatea cu mişcarea pentru apărarea familiei protestele din Franţa, la al cărei apel au răspuns până acum mai multe milioane de persoane – atenţie, cetăţeni normali, nu grupuri marginale sau extremiste, aşa cum încearcă să îi zugrăvească presa de stânga.

Suntem în admiraţie şi recunoştinţă faţă de această Franţă, care luptă cu atâta curaj pentru apărarea familiei, libertăţii şi civilizaţiei.

Şi ar mai fi ceva: înţelegem să ne solidarizăm (simbolic!) cu francezii, aşa cum în trecutul nu prea îndepărtat, ei s-au mobilizat masiv pentru apărarea satelor româneşti ameninţate cu distrugerea de regimul comunist. Poate vă amintiţi de „Opération Villages Roumains”! Acesta este răspunsul nostru la ameninţarea lui Hollande asupra familiei franceze...