Blandiana, apel către parlamentari să nu voteze moţiunea anti-Bolojan: Aşa pot să-şi spele toate păcatele

Ana Blandiana (Epoch Times România)
Redacţia
04.05.2026
Ana Blandiana (Epoch Times România)
Redacţia
04.05.2026

Ana Blandiana s-a alăturat duminică, 3 mai, sutelor de manifestanţi adunaţi în faţa sediului Guvernului pentru a-l susţine pe premierul Ilie Bolojan. Într-un interviu pentru Gândul, poeta consideră că votul de marţi, 5 mai, reprezintă un moment de cotitură, o mare oportunitate pentru aleşi de a-şi demonstra buna-credinţă în faţa electoratului şi de a pune interesele naţionale mai presus de directivele de partid.

„Cred că am de spus un singur lucru, care este de fapt un apel către parlamentari. Cred că au un mare noroc. Cu prilejul ăsta au posibilitatea în sfârşit să fie crezuţi că le pasă de ţară. Dacă nu votează pot să spele toate păcatele, pentru că de data asta nu este vorba de o luptă între partide, este vorba de ţară. Dacă nu înţeleg asta, atunci chiar n-au de ce să stea acolo”.

Scriitoarea a tras un semnal de alarmă privind calitatea şi intenţiile celor care vor să dărâme Executivul, făcând o paralelă cu perioada regimului comunist.

„În măsura în care nu înţeleg asta, nici nu au dreptul să stea acolo. Pentru că, până la urmă, şi asta din timpul lui Ceauşescu, mă gândeam, cât este prostie şi cât este răutate în tot răul care se întâmplă. Erau amândouă şi şi-acum sunt amândouă”.

Blandiana a avertizat că opoziţia nu are o alternativă reală sau un plan constructiv care să poată înlocui eficienţa demonstrată de actualul premier.

„De data asta, prostia este imensă. E clar că nimeni, nici PSD-ul, nici parlamentarii de toate culorile, nu au interesul să oprească funcţionarea ţării, pentru că despre asta-i vorba. Este clar că nu există nicio idee de ce faci în loc, de ce faci fără Bolojan. Iar faptul că Bolojan există, este, de fapt, un mare noroc”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos