Ministrul USR Radu Miruţă a respins bugetul CFR "pentru că oficializa pierderi şi datorii şi mai mari"

Radu Miruţă (USR)
Redacţia
15.05.2026
Radu Miruţă (USR)
Redacţia
15.05.2026

Radu Miruţă, ministru interimar al Apărării şi ministru interimar la Transporturi, a respins, în forma în care i-au fost prezentate, bugetele de venituri şi cheltuieli ale CFR Călători şi CFR SA. Motivul: oficializau pierderi şi datorii şi mai mari în cazul celor două companii. Ministrul Radu Miruţă a cerut refacerea bugetelor şi reducerea cheltuielilor.

"Am respins, în forma în care mi-au fost prezentate, bugetele de venituri şi cheltuieli pentru CFR Călători şi CFR SA. Mi s-a cerut să aprob un buget care oficializa pierderi mai mari şi datorii mai mari. Am refuzat. Am cerut refacerea bugetului pe baza unui plan real, măsurabil şi verificabil de reducere a cheltuielilor, astfel încât 2026 să însemne mai puţine pierderi, nu mai multe. În bugetul propus, CFR Călători a trecut la 'alte venituri' încă 785 de milioane de lei, bani imaginari, bani pe care compania estimează că i-ar mai primi de la stat ca subvenţie pentru serviciul public de transport feroviar, adică pentru operarea trenurilor de călători. Doar că această sumă nu este aprobată în bugetul statului. Practic, au fost trecuţi în buget bani inexistenţi, iar astfel, pe hârtie, pierderea companiei era transformată în profit", a declarat Radu Miruţă.

Mai mult, ministrul spune că calculul a fost făcut folosind tariful maxim legal, ca şi cum legea obligă statul să plătească mereu plafonul maxim.

"Nu este adevărat. Am respins categoric acest buget. Pentru mine, asta nu înseamnă management. Înseamnă cosmetizarea pierderilor şi mutarea notei de plată tot către contribuabili", a adăugat Radu Miruţă.

Ministrul a cerut:

- eliminarea sumelor care nu au acoperire bugetară legală;

- fundamentarea bugetului doar pe venituri reale şi aprobate;

- un plan concret de eficientizare şi reducere a pierderilor.

"La CFR SA (compania care administrează infrastructura feroviară), bugetul propus pentru 2026 prevedea creşterea pierderilor cu 32,9% (aproximativ 700 de milioane de lei). Dacă citiţi această postare din tren, sper să aveţi parte de curăţenie, de condiţii decente şi de respectul pe care orice călător îl merită. Spun asta pentru că, an de an, miliarde de lei din banii publici merg către sistemul feroviar românesc. Problema este că, de prea multe ori, aceşti bani par să intre într-o sită: torni constant, dar rezultatele se văd prea puţin", a precizat Radu Miruţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos