Război PSD-PNL pe tema fondurilor europene. "Cineva va răspunde pentru miliardele de euro pierdute"

Liberalii arată cu degetul către rivalii de la PSD pentru dezastrul absorbţiei banilor europeni în ciclul financiar 2014 – 2020. Replica social-democraţilor nu s-a lăsat mult aşteptată.
Liviu Dragnea (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
26.05.2016

PSD este direct responsabil de dezastrul absorbţiei banilor europeni în ciclul financiar 2014 – 2020, iar Guvernul Cioloş este chemat să recupereze, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, prim-vicepreşedintele PNL Andreea Paul.

"Avem de gestionat încă un pericol, ca la finele anului 2016 România să nu aibă strategiile pe care Comisia Europeană ne-a rugat să le elaborăm şi adoptăm încă din trimestrul patru al anului 2012, pentru o bună absorbţie a fondurilor europene 2014-2020. E vorba de strategia pe energie, de strategia pe sănătate, pe agricultură, pe administraţie publică şi încă vreo câteva.

Riscul este că fără a avea aceste strategii adoptate, Comisia Europeană poate avea oricând un argument pentru blocarea rambursării fondurilor europene. Dacă ne uităm la clasamentul judeţelor din ţară în funcţie de rambursarea efectivă a banilor europeni, să nu vă surprindă dacă vă spun că din ultimele 12 judeţe clasate, 11 sunt judeţe conduse de către Partidul Social Democrat", a precizat Andreea Paul.

Cum răspunde PSD

"Înţeleg că cineva de la PNL, persoană importantă, a spus ca noi suntem responsabili de nivelul scăzut de absorbţie a fondurilor europene. (...) Aceste minciuni nu o să poată să-i exonereze de răspundere, va fi o răspundere extrem de serioasă, indiferent dacă îi protejează sau nu cineva acum. La un moment dat miliardele de euro pe care România le pierde vor fi constituite prejudiciu şi cineva va răspunde. Acest tupeu şi această minciună are picioare din ce în ce mai scurte", a replicat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, citat de Agerpres.

Pe exerciţiul bugetar european 2014-2020, 'minciuna e şi mai gogonată', potrivit liderului PSD, care a explicat că Guvernul PSD a finalizat toate negocierile cu Comisia Europeană exact în termenele stabilite de Bruxelles şi că el, Ministerul Dezvoltării, a lăsat toate procedurile gata în luna octombrie sau noiembrie.

"Trebuia să se deschidă sesiunea de depunere de proiecte şi suntem în mai. La Ministerul Agriculturii, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală avea toate negocierile încheiate, trebuiau să se depună proiectele de anul trecut. Domnul ministru al Agriculturii nu numai că nu dă subvenţiile, a anunţat că blochează deocamdată acel program pentru debirocratizare. Nu a făcut nimic. Lucrurile sunt la fel, în schimb lumea nu are acces la fondurile europene", a subliniat Liviu Dragnea.

În ceea ce priveşte precedentului exerciţiu bugetar european, preşedintele PSD susţine că, în 2010, când a venit la Ministerul Dezvoltării, a găsit Programul Operaţional Regional suspendat, însă a reuşit sa îl deblocheze şi să crească rata de absorbţie.

"În 3 luni, după demersuri şi discuţii la Bruxelles a fost deblocat. La acea dată, în 6 ani de derulare a POR, pe administraţia PDL, nivelul de absorbţie era de 110 milioane de euro pe an. Am modificat legislaţia, am modificat procedurile, am scos toate piedicile puse acolo cu mâna în mod intenţionat şi absorbţia a crescut la 1.120.000.000 de euro pe an. Nivelul de absorbţie a crescut datorită măsurilor pe care le-am luat în Guvern, atât legislative, cât şi procedurale. Dar cineva de la PDL să aibă tupeul acum să spun că noi am avut o problemă cu absorbţia fondurilor europene arată că grădina este totuşi foarte mare", a declarat Liviu Dragnea.

Andreea Paul - penalul Dragnea minte şi manipulează

"Am susţinut în această săptămână o conferinţă de presă în care am acuzat PSD că se află la originea dezastrului absorbţiei banilor europeni în ciclul financiar 2014 – 2020. Răspunsul lui Dragnea nu a întârziat să apară. Preşedintele penal al PSD mă acuză de minciună şi neagă că ar exista vreo problemă în privinţa absorbţiei fondurilor europene din exerciţiul financiar curent. Domnul Dragnea, prea ocupat cu problemele sale din justiţie, minte şi manipulează.

România nu are niciun proiect depus de către guvernul PSD aprobat pe planul Juncker. Cine răspunde pentru acest eşec, domnilor Ponta şi Dragnea?

Pesediştii au depus peste 200 de proiecte mici şi proaste, care nu au respectat criteriile de eligibilitate şi nu am obţinut finanţarea de la Banca Europeană de Investiţii pentru niciunul. Suntem una dintre foarte puţinele ţări europene fără nicio finanţare pe planul Juncker, iar pentru această incompetenţă şi rea credinţă trebuie să răspundă cei responsabili din Guvernul PSD: Ponta şi Dragnea."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor