Miniştrii de externe ai UE resping apelul Germaniei de a suspenda negocierile de aderare a Turciei

Miniştrii de externe ai UE au declarat că e necesar dialogul cu Ankara, în timp ce Germania şi-a consolidat poziţia referitoare la intenţia de a suspenda discuţiile de aderare a Turciei la blocul european. Guvernul turc a dat replica.
Cancelarul german Angela Merkel. (Captură Foto)
Andrei Popescu
09.09.2017

În timp ce Berlinul a reiterat propunerea de a lua în considerare suspendarea sau chiar anularea discuţiilor de aderare cu Ankara, câţiva miniştri de externe ai ţărilor membre ale Uniunii Europene au avertizat vineri să nu se ia măsuri pripite împotriva Turciei.

Steffen Seibert, purtător de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel, a confirmat vineri intenţia cancelarului de a discuta această problemă la un viitor summit UE în luna octombrie. Într-o dezbatere TV care a avut loc duminica trecută, atât Merkel cât şi rivalul său social-democrat Martin Schulz au făcut apel la suspendarea negocierilor de aderare a Turciei la blocul european.

Poziţia Berlinului a întâmpinat rezistenţă în cadrul întâlnirii de două zile între miniştrii de externe ai UE în Estonia, câţiva diplomaţi de rang înalt ai blocului subliniind importanţa Turciei ca aliat al NATO şi partener pentru securitate.

Ministrul de Externe al Luxemburgului, Jean Asselborn, a declarat în capitala estoniană Tallinn că, deşi el înţelege că Germania se află în mijlocul unei campanii electorale şi că Berlinul este “foarte iritat” de retorica preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, totuşi acesta nu este de acord cu strategia germanilor referitoare la discuţiile de aderare a turcilor la bloc.

“Trebuie să fim atenţi. Trebuie să ştim unde ajungem dacă ne lansăm într-o dezbatere cu Turcia în legătură cu acest subiect sensibil. Dacă nu ştim, aş sfătui să recurgem la prudenţă”, a afirmat Asselborn.

Alţi miniştri de externe ai UE au repetat comentariile lui Asselborn, afirmând că suspendarea discuţiilor de aderare nu este o opţiune.

Planul Germaniei a fost susţinut de Austria, iar alţi oficiali UE au sugerat de asemenea suspendarea negocierilor.

Toţi membrii UE trebuie să decidă unanim anularea completă a discuţiilor de aderare ale Turciei. Totuşi, o suspendare a discuţiilor necesită doar un suport majoritar.

Turcia răspunde

Ministrul turc pentru probleme legate de UE, Omer Celik, a acuzat Germania că încearcă să folosească blocul european ca “unealtă” în disputa continuă a Berlinului cu Ankara.

“Acesta nu este deloc un joc de copii”, a afirmat Celik după întâlnirea de două zile din Tallinn.

“Nu puteţi discuta despre suspendarea sau anularea negocierilor pentru aderare şi apoi să le relansaţi în şase luni, şi să spuneţi că Turcia este o ţară de o mare importanţă strategică”, a adăugat el.

Relaţiile dintre Berlin şi Ankara s-au deteriorat semnificativ în ultimele câteva luni după lovitura de stat eşuat ce a avut loc anul trecut în Turcia, în urma căreia Erdogan şi guvernul său au lansat o campanie dură de epurare a opoziţiei, inclusiv academicieni şi jurnalişti.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor