Miniştrii Cabinetului Ponta IV depun jurământul la Cotroceni
alte articole

Noii miniştri ai Guvernului Ponta IV depun miercuri dimineaţă jurământul de învestitură în cadrul unei ceremonii care va avea loc, începând cu ora 9:00, la Palatul Cotroceni. Guvernul propus de premier a fost validat luni de plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului cu 377 voturi pentru şi 134 de voturi împotrivă.
Iniţial, depunerea jurământului a fost anunţată de premierul Ponta pentru marţi, ora 20:30. Administraţia Prezidenţială a anunţat însă că din motive care ţin de agenda celor doi oficiali, ceremonia de investitura se amână, relatează hotnews.
Marţi, preşedintele Băsescu a semnat decretul privind revocarea din funcţie şi numirea unor membri ai Guvernului, care ulterior a fost publicat în Monitorul Oficial.
Au fost revocaţi din funcţia de membru al Guvernului: Nicolae-Liviu Dragnea - viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Constantin - viceprim-ministru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Hegedus Csilla - viceprim-ministru, ministrul Culturii, Ioana-Maria Petrescu - ministrul Finanţelor Publice, Remus Pricopie - ministrul Educaţiei Naţionale, Constantin Niţă - ministrul Economiei, Attila Korodi - ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Alexandru-Razvan Cotovelea - ministrul pentru Societatea Informaţională, Mihnea-Cosmin Costoiu - ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Florin-Nicolae Jianu - ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, Razvan-Eugen Nicolescu - ministrul delegat pentru Energie, Adriana-Doina Pană - ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Darius-Bogdan Vâlcov - ministrul delegat pentru Buget, Bogdan-Dragoş-Aureliu Marian-Stanoevici - ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Aurelia Cristea - ministrul delegat pentru Dialog Social.
Prin acelaşi decret au fost numiţi în funcţia de membru al Guvernului: Nicolae-Liviu Dragnea - ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Darius-Bogdan Vâlcov - ministrul Finanţelor Publice, Daniel Constantin - ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Graţiela Gavrilescu - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mihai Tudose - ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Andrei-Dominic Gerea - ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Sorin Grindeanu - ministrul pentru Societatea Informaţională, Sorin-Mihai Cîmpeanu - ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ioan Vulpescu - ministrul Culturii, Angel Tilvar - ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de peste hotare şi Liviu-Marian Pop - ministrul delegat pentru Dialog Social.