Milos Zeman şi 'băieţii răi'
alte articole
Preşedintele uzbec Islam Karimov va fi primit la 21 februarie în saloanele elegante ale Castelului din Praga. Astfel, omul din fruntea unui regim extrem de corupt, care fraudează alegeri şi întemniţează şi torturează opozanţi, va merge pe covorul roşu întins într-o incintă în care fostul lider ceh Vacav Havel îi primea pe opozanţii persecutaţi. Se pare că actualul preşedinte al Cehiei, Milos Zeman, îşi consolidează relaţiile cu dictatorii, constată La Libre Belgique.
Această vizită programată a stârnit ample critici în rândul mass-media, al apărătorilor drepturilor omului şi opozanţilor politici de dreapta ai preşedintelui Zeman. Ales în urmă cu circa un an prin sufragiu universal, Milos Zeman, fost premier social-democrat, şi-a făcut publice în timpul campaniei electorale convingerile sale proeuropene, iar alegerea sa ca succesor al extrem de eurofobului Vaclav Klaus a fost primită cu uşurare la Bruxelles, aminteşte La Libre Belgique.
Însă, într-un an de zile, preşedintele ceh a imprimat o marcă extrem de particulară diplomaţiei ţării sale: el i-a primit sau a avut întrevederi cu preşedinţii azer şi turkmen, pe lângă (cum au făcut şi mulţi alţii) preşedinţii chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin. După Islam Karimov, Zeman se pregăteşte să-l primească şi pe liderul ucrainean Viktor Ianukovici, în aprilie, precizează cotidianul belgian.
'Acesta este un inacceptabil viraj spre Est', avertizează tânărul primar liberal al Pragăi, Tomas Hudecek, care a decis să susţină manifestaţiile de protest ale exilaţilor uzbeci.
Majoritatea mass-media cehe, unele mai degrabă de dreapta, denunţă politica unui Zeman cu un fizic grosolan, cu înclinaţii asumate spre alcool, care pare mult mai în largul său alături de dictatorii din Est decât de democraţii din Vest.
Politologul şi jurnalistul independent Josef Broz este astăzi unul dintre singurii care îl 'înţelege' pe Milos Zeman. 'El vede totul în termeni de business, de contracte de semnat. Zeman face curte ţărilor din Asia Centrală pentru că acestea au rezerve de gaz şi de petrol, pentru că el este foarte aproape de lobby-urile energetice din ţara noastră, acestea fiind, la rândul lor, legate de Lukoil şi de alte interese ruseşti. Cei de dreapta care îl critică uită să spună că tot Milos Zeman este astăzi şi cel mai bun prieten al Israelului pe scena internaţională, un om care vrea să ajute întreprinderile cehe să se afilieze celor israeliene, pentru a aborda pieţele din Africa', explică Broz.
La sfârşitul lui octombrie anul trecut, Milos Zeman a efectuat o lungă vizită în statul ebraic, fără a trece prin teritoriile palestiniene. Tot este bine că Zeman s-a abţinut la a-şi repeta cuvintele spuse la începutul anilor 2000, când, în calitate de premier, îi sugerase Israelului 'să-i expulzeze pe palestinieni, după cum cehii au făcut-o cu germanii şi suedezii', comentează La Libre Belgique.
Potrivit unui responsabil al fostului său partid social-democrat, 'există în Zeman o dimensiune 'neo-conservatoare' de tip american'. 'Acesta este un om care respectă forţa şi căruia i-ar plăcea să aplice soluţiile cele mai radicale', a declarat responsabilul, citat de cotidianul belgian fără a i se dezvălui numele. În opinia sa, tocmai această brutalitate explică în parte ostilitatea generală a jurnaliştilor cehi faţă de o persoană care le-a calificat profesia ca fiind una 'coruptă'.