Bulgaria ocupă locul 100 în lume în privinţa libertăţii presei (presă)
alte articole
Bulgaria este ultima ţară din Uniunea Europeană şi ocupă locul 100 în lume în privinţa libertăţii presei, notează joi cotidianul sofiot Sega.
Din anul 2007, ţara se situează din ce în ce mai rău în clasamentul anual elaborat de 'Reporteri fără Frontiere' (RSF). Cu şapte ani în urmă, ţara a ocupat locul 51, iar cea mai bună performanţă a fost în anul 2003, când s-a clasat pe locul 34. În acest an Bulgaria este situată imediat după Grecia, care ocupă locul 99, înregistrând un regres de 50 locuri în numai cinci ani.
Bulgaria rămâne pe ultimul loc din UE în clasamentul libertăţii presei, după un an dificil, marcat de cinci luni de proteste şi tensiuni politice, notează raportul RSF. Acesta relevă că reporterii au fost ţinta violenţelor din partea forţelor de ordine în timpul protestelor.
Ziarul 'Capital' îşi pune întrebarea cât de obiective sunt criteriile care plasează Bulgaria pe acest loc de neinvidiat, în urma unor ţări precum Niger, Republica Moldova, Haiti, Liberia sau Kârgâstan. În cazul Nigerului, care ocupă locul 48, există o cenzură de stat. Observatorul naţional al comunicaţiilor a închis definitiv ziarul 'Le Mandat' pentru publicarea unor informaţii neadevărate şi încălcarea dreptului la viaţa privată.
Cu un loc mai sus în top şi cu 53 de locuri mai sus de Bulgaria este Haiti. Acolo, în anul 2012, bodyguardul unui primar a tras cu arma într-o ziaristă de la postul de radio Téle Zénith, în timpul unui discurs public al oficialului. Primarul a refuzat să-l demită pe bodyguard. ''Nu spunem că în Bulgaria nu ar exista baroni locali care exercită presiuni asupra presei, dar situaţia nici nu se poate compara cu cea din Haiti, pentru că în Bulgaria nimeni nu-şi trimite paznicii să tragă în ziarişti. Sau să luăm Republica Moldova care este mai aproape de noi. În regiunea Transnistria, cea mai mare parte din mass-media este controlată de companii precum Sheriff Enterprises, care au legături cu regimul separatist'', scrie ziarul citat.
Răspunsul la întrebarea de ce Bulgaria stă atât de prost în clasamentul libertăţii presei poate fi găsit în metodologia RSF. Pentru a realiza acest clasament, organizaţia trimite un set de întrebări unei reţele vaste de corespondenţi din fiecare ţară, printre care sunt foşti şi actuali ziarişti şi experţi. Ei evaluează libertatea presei, dând note după anumite criterii, ceea ce înseamnă că topul reflectă percepţia jurnaliştilor faţă de situaţia din propria ţară.
Oamenii din unele ţări, precum Haiti, Niger ori Surinam sunt mai optimişti, iar în altele, precum Bulgaria, sunt mai pesimişti. În unele părţi situaţia libertăţii presei a fost într-adevăr dramatică şi a început să se îmbunătăţească, ceea ce îi face pe ziarişti să acorde note mai mari, în timp ce în alte ţări, ca Bulgaria, situaţia cândva mult mai bună devine mai grea şi de aceea corespondenţii acordă note mai mici, adaugă ziarul citat.