Mihail Formuzal a acuzat autorităţile Moldovei de o politică externă nechibzuită
Başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, a acuzat autorităţile Moldovei de o politică externă nechibzuită şi de ignorarea opiniei autonomiei. Potrivit "Infotag", ţinând un discurs luni, în cadrul unei şedinţe cu ocazia aniversării a 19 ani de la adoptarea de către parlamentul Republicii Moldova a legii cu privire la "Statutul special al Găgăuziei" şi formarea autonomiei Găgăuzia, acesta şi-a exprimat regretul că "legislaţia republicii este modernizată fără a se lua în calcul prevederile acestei legi, autonomia nu este reprezentată în instituţiile de stat la nivel republican, iar funcţia de başcan în guvern a devenit o decoraţie, fără a avea posibilitatea de a exercita influenţă".
Are loc o privare intenţionată a Găgăuziei de potenţialul administrativ. Astfel, Serviciul de Urgenţă, Spitalul Republican, "Moldtelecom"-ul, Serviciul Vamal şi alte servicii sunt transferate din autonomie la Cahul.
"Politica externă nechibzuită a dus la sistarea importului de vinuri din partea Rusiei, de pe urma căreia cel mai mult a avut de suferit Găgăuzia. Cu toate acestea guvernul nu a întreprins nici un fel de programe anticriză pentru vinificatori şi nu a alocat niciun fel de compensări sau subvenţii pentru susţinerea sectorului vitivinicol. Mai mult de atât, solicitările Găgăuziei de a reevalua politica externă în favoarea îmbunătăţirii relaţiilor cu Rusia la Chişinău au fost primite cu ostilitate", a menţionat başcanul.
Potrivit spuselor sale, autonomia încerca "cu toleranţă să trateze politica integrării europene a Republicii Moldova, însă reformele care sunt desfăşurate sub deviza integrării europene, deseori contravin intereselor Găgăuziei, iar retorica de integrare europeană a devenit o cortină după care are loc împărţirea puterii politice din ţară între oligarhi".
"Unica integrare europeană care are loc cu adevărat - este abolirea lentă a statalităţii moldoveneşti şi procesul de unire cu România. La momentul actual, Găgăuzia şi locuitorii acesteia se află într-o situaţie absurdă: pronunţându-ne pentru consolidarea statalităţii Republicii Moldova am ajuns să fim acuzaţi de preşedinte de faptul că noi contravenim viziunilor sale române", s-a indignat guvernatorul autonomiei.
Acesta a îndemnat autorităţile şi puterile politice ale Găgăuziei să uite divergenţele şi să-şi concentreze forţele asupra desfăşurării garantate pe 2 februarie 2014 a referendumului cu privire la alegerea vectorului politicii externe a Republicii Moldova şi dreptul Găgăuziei la stabilirea independentă a direcţiei politicii externe în cazul în care Moldova va pierde statutul de stat independent.
"După ce referendumul va avea loc, Găgăuzia trebuie să continue încercările de influenţare a autorităţilor centrale, obţinând redirecţionarea spre integrarea economică cu Rusia şi ţările Uniunii Vamale. De asemenea, consider greşită reprezentarea Găgăuziei ca duşman al Uniunii Europene. Considerăm atrăgătoare experienţa Europei de decentralizare a puterii. De asemenea, standardele europene de funcţionare a sistemului judecătoresc precum şi alte realităţi practice ale UE sunt un punct de referinţă pentru noi. Dar, în acelaşi timp, trebuie să protejăm accesul mărfurilor noastre pe piaţa orientală, obţinerea unor surse energetice mai ieftine, pe care cetăţenii noştri vor fi în stare să le achite. Unul dintre subiectele principiale este protejarea valorilor creştine şi tradiţiilor poporului găgăuz, care sunt incompatibile cu anumite norme legislative ale UE", consideră Formuzal.
Acesta şi-a exprimat siguranţa că poporul găgăuz "este capabil să confirme inviolabilitatea Găgăuziei şi dreptul acesteia la o soartă politică proprie", totodată, declarând "trăiască UTA Gagauz-Yeri în componenţa ţării democrate, suverane şi neutre - Republica Moldova!".