Membru CNA: Dacă ar mai fi durat comunismul, Laura Georgescu ar fi condus departamentul de propagandă al PCR

Membrul CNA Narcisa Iorga a scris luni, pe blogul personal, că dacă ar mai fi durat comunismul în România, cu siguranţă preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului Laura Georgescu ar fi condus departamentul de propagandă al PCR.
Audieri la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), în cazulul Andrei Pleşu şi Sorina Matei (B1Tv). În imagine, Laura Georgescu, preşedinta CNA (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
28.04.2014

Membrul CNA Narcisa Iorga a scris luni, pe blogul personal, că dacă ar mai fi durat comunismul în România, cu siguranţă preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului Laura Georgescu ar fi condus departamentul de propagandă al PCR.

Narcis Iorga duce o luptă pe blogul său personal, intitulat „Despre Audiovizual”, cu membrii CNA numiţi de actuala putere, ţinând la curent opinia publică despre abuzurile acestora. Raportul dintre membrii CNA numiţi de actuala putere şi cei numiţi de opoziţie este 8:3, iar Narcisa Iorga a reclamat de multe ori faptul că majoritatea membrilor CNA apără Antenele lui Dan Voiculescu şi România Tv, televiziunea "de casă" a premierului, şi discriminează tot ce nu este aservit.

Ultima dezvăluire a acesteia a fost vineri când anunţa faptul că „în timp ce zoaiele curg râuri pe ecrane”, preşedintele CNA Laura Georgescu vrea acum să controleze şi internetul.

„Câtă vreme în România nu este igienizat audiovizualul, CNA nu poate pretinde să controleze sau să reglementeze spaţiul virtual. Dacă vi se pare că CNA nu a făcut încă destul rău, să ştiţi că se poate şi mai rău. Tocmai preşedintele CNA, care permite vulgaritatea şi agresivitatea în audiovizual, are preocuparea halucinantă de a reglementa şi controla internetul”, scria Narcisa Iorga.

Luni, Narcisa Iorga anunţa cât de mult îi „apreciază” blogul Laura Georgescu.

„Struţul de la CNA. Dacă ar fi mai durat comunismul în România, Laura Georgescu ar fi condus departamentul de propagandă al PCR, cu siguranţă. Tot ce e critic la adresa ei, trebuie anihilat. Preşedintele CNA a făcut o obsesie faţă de blogul meu. O deranjează teribil şi procedează ca struţul când îşi ascunde capul în nisip. Crede că dacă blogul meu nu mai este preluat în revista presei a CNA, el nu mai există. Mai întâi, a dispus ca revista presei să nu mai fie publicată pe site. Devenise doar o informare internă, deşi asta nu s-a întâmplat niciodată în ultimii douăzeci de ani. Apoi, a făcut presiuni asupra departamentului de comunicare să nu mai preia articolele mele nici măcar pentru uzul intern. De câteva zile, a dispus să nu mai fie preluat niciun blog, pentru că s-a lovit de un angajat mai curajos care i-a spus să-i ceară în scris să nu includă în revista presei blogul meu. Dacă de mâine aş schimba numele blogului Despre audiovizual în agenţie de ştiri despre audiovizual, ar impune ca revista presei a CNA să nu mai preia nicio ştire de pe agenţiile de presă? Tare de tot!”, a precizat Narcisa Iorga.

Cu ceva timp în urmă, aceasta a explicat în felul următor situaţia de la CNA: „Consiliul Naţional al Audiovizualului, în structura lui de astăzi, este un real pericol pentru democraţie devenind, pe de-o parte, un instrument cumplit de intimidare a presei critice, pe de altă parte încurajând grobianismul. Posturile politicienilor puterii sunt protejate de CNA mai ferm decât e protejată Europa de scutul anti-rachetă din Deveselu. În antiteză, pentru o singură frază rostită pe un post care nu aparţine celor puternici, CNA aplică sancţiuni, fără nicio remuşcare”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor