Materiale plastice descoperite în ţesuturile plantelor

Poluarea cu plastic nu este doar o problemă pentru oceane şi fauna sălbatică. Ea poate afecta şi alimentele pe care le consumăm. Un nou studiu evidenţiază modul în care nanoplasticul poate pătrunde în culturi, ridicând semne de întrebare cu privire la siguranţa alimentelor şi sănătatea umană.

Cercetătorii au demonstrat că unele dintre cele mai mici particule de plastic pot pătrunde în ţesuturile vegetale comestibile.

Folosind ridichi ca model, echipa a demonstrat că nanoplastice pot pătrunde în rădăcini şi se pot deplasa în părţile comestibile cărnoase.

Aceste particule de plastic măsoară doar o milionime de centimetru, ceea ce le face aproape invizibile, dar nu inofensive.

Această lucrare relevă o potenţială cale de consum al nanoplastice de către oameni şi animale, dincolo de fructele de mare şi sursele de apă.

Descoperirile atrag, de asemenea, atenţia asupra unei noi preocupări legate de siguranţa alimentară, care ar putea avea un impact asupra agriculturii la nivel mondial. Dacă nanoplastice pot pătrunde în legume în timpul creşterii, atunci problema se extinde mult dincolo de ecosistemele marine.

Cum pătrunde plasticul în legume

Echipa de la Universitatea din Plymouth a conceput un experiment folosind un sistem hidroponic.

Ridichile au fost expuse la o soluţie de nanoparticule de polistiren marcate cu carbon radioactiv. După cinci zile, cercetătorii au măsurat câte particule au fost absorbite.

Experţii au descoperit că aproape 5% din particulele iniţiale au pătruns în plantă. Milioane de nanoplastice s-au acumulat în rădăcini, aproximativ un sfert dintre acestea ajungând în ţesuturile comestibile.

Chiar şi frunzele prezentau urme, reţinând aproximativ 10% din particulele absorbite. Acest lucru oferă dovezi directe că nanoplasticele nu se limitează la suprafaţă rădăcinilor, ci se deplasează în întregul sistem al plantei.

Plasticul traversează barierele plantelor

„Plantele au un strat în rădăcini numit banda Casparian, care ar trebui să acţioneze ca un filtru împotriva particulelor, multe dintre ele putând fi dăunătoare”, a observat dr. Nathaniel Clark, autorul principal al studiului.

„Este pentru prima dată când un studiu demonstrează că particulele de nanoplastice pot trece de această barieră, existând posibilitatea ca acestea să se acumuleze în plante şi să fie transmise către orice le consumă.”

Potrivit dr. Clark, nu există niciun motiv să credem că acest lucru este specific doar acestei legume, existând posibilitatea clară ca nanoplastice să fie absorbite în diferite tipuri de produse cultivate în întreaga lume.

Acest experiment se bazează pe lucrări anterioare ale aceleiaşi echipe. Aceştia au descoperit anterior că nanoparticulele de plastic se pot acumula rapid în peşte şi crustacee, adăugând dovezi că astfel de particule se deplasează prin lanţul alimentar.

Noile rezultate arată că şi legumele pot face parte din acest ciclu, ceea ce înseamnă că expunerea poate proveni atât din alimentaţia pe bază de fructe de mare, cât şi din cea pe bază de plante.

Universitatea din Plymouth conduce cercetări privind microplasticele de peste două decenii. Studiile lor au documentat particule de plastic în medii extreme, de la adâncurile oceanelor până la vârfurile munţilor.

Cercetătorii au identificat, de asemenea, surse importante, precum uzura anvelopelor, fibrele din rufe, vopselele şi deşeurile degradate.

Concluziile lor au influenţat politicile internaţionale privind poluarea cu plastic şi au condus la o mai mare conştientizare a căilor ascunse ale plasticului.

Autorul principal al studiului, profesorul Richard Thompson, este şeful Unităţii internaţionale de cercetare a deşeurilor marine de la Universitatea din Plymouth.

„Într-o oarecare măsură, aceste concluzii nu ar trebui să fie o surpriză – la urma urmei, în toate lucrările noastre anterioare am găsit poluare cu microplastice peste tot unde am căutat-o”, a spus profesorul Thompson.

„Cu toate acestea, acest studiu oferă dovezi clare că particulele din mediu se pot acumula nu numai în fructele de mare, ci şi în legume. Această lucrare face parte din înţelegerea noastră tot mai profundă asupra acumulării şi efectelor potenţial dăunătoare ale micro- şi nanoparticulelor asupra sănătăţii umane.”

Descoperirea este importantă deoarece lanţul alimentar este interconectat. Când culturile absorb nanoplastice, aceste particule pot ajunge la animalele care le consumă, ajungând în cele din urmă la oameni prin multiple căi alimentare.

Spre deosebire de plasticul de dimensiuni mai mari, nanoplasticul este dificil de detectat şi aproape imposibil de eliminat odată ce a pătruns în ţesuturile biologice. Acest lucru înseamnă că expunerea ar putea avea loc zilnic, în cantităţi mici, dar continue.

Studiul arată clar că poluarea cu plastic nu se limitează la oceane şi râuri. Ea poate pătrunde în plante, poate ajunge în alimentaţia noastră şi poate afecta sănătatea umană în moduri pe care încă nu le înţelegem pe deplin.

Având în vedere că producţia de plastic continuă să crească, întrebările privind efectele sale pe termen lung asupra siguranţei alimentare devin din ce în ce mai urgente.

Cercetările viitoare vor trebui să exploreze dacă diferite culturi absorb nanoplastice la niveluri diferite şi ce înseamnă acest lucru pentru nutriţie şi riscurile pentru sănătate.

Înţelegerea acestor căi este esenţială dacă vrem să limităm expunerea şi să protejăm atât ecosistemele, cât şi oamenii.

Studiul este publicat în revista Environmental Research.