Masa galaxiei Calea Lactee ar putea fi cu 50% mai mică decât s-a crezut
alte articole
Rezultatele unui studiu realizat la Universitatea Cambridge din Marea Britanie relevă că galaxia Calea Lactee, din care face parte şi sistemul nostru solar, ar putea avea o masă cu 50% mai mică decât se credea.
Cercetarea se bazează pe observaţia că stelele aflate la distanţe foarte mari faţă de centrul galaxiei, de 260.000 până la 490.000 de ani lumină, se deplasează prin spaţiu surprinzător de încet. Masa galactică şi viteza stelelor din cadrul galaxiei sunt interconectate, iar această descoperire ar putea avea implicaţii deosebit de importante pentru astrofizică, transmite realitatea.net.
"Pentru că viteza stelelor este atât de mică, masa galaxiei noastre ar putea fi mult mai scăzută decât am crezut. Dacă introducem în ecuaţie proprietăţile stelelor pe care noi le considerăm statistic rezonabile, atunci masa reală a Căii Lactee ar putea fi la jumătate faţă de cea pe care am luat-o iniţial în considerare", explică profesorul de astrofizică, Alis Deason, de la Universitatea California Santa Cruz, coordonatorul acestui studiu.
Calea Lactee este compusă din trei părţi: o aglomerare de materie centrală (zona galactică cea mai fierbinte şi cea mai activă), un disc relativ plat şi un halou aproape sferic care o înconjoară. Cercetătorii au examinat haloul Căii Lactee, care se extinde la distanţe mari faţă de discul galactic cu diametrul de 100.000 de ani lumină şi au măsurat viteza radială a unor stele din acest halou, aflate la distanţe de peste 260.000 de ani lumină faţă de centrul galaxiei.
Măsurătorile s-au făcut folosind două instrumente diferite: telescopul de 8,2 metri din Chile, aparţinând European Southern Observatory şi telescopul de 4,2 metri al Observatorului William Herschel din Spania.
Oamenii de ştiinţă au descoperit, astfel, că dispersia vitezelor stelelor din halou este cu 50% mai mică decât cea a stelelor aflate în apropierea centrului galactic. Pornind de la această informaţie, echipa a calculat masa totală a Căii Lactee.
"Problema este că ne aflăm pe un teritoriu complet necunoscut. Noi presupunem că proprietăţile acestor stele sunt similare celor ale stelelor din apropierea centrului galactic. Această informaţie trebuie bine verificată, atât în ceea ce priveşte densitatea caracteristică acestor stele cât şi a orbitelor pe care se deplasează", a precizat Alis Deason.
Continuarea studiilor în această direcţie ar putea duce la elucidarea misterului materiei întunecate şi al energie întunecate.