Mărturia unui jurnalist. "Am ochi albaştri (Cum m-a racolat SRI. Povestea mea completă)"
alte articole
Cum racolează serviciile secrete jurnalişti pentru a deveni informatori? Vă prezentăm povestea lui Daniel Befu, un jurnalist care, în timp ce lucra la publicaţia Gândul, a fost contactat de un ofiţer recrutator al SRI pentru a colabora cu serviciul, însă a decis să transforme întregul incident într-o anchetă jurnalistică.
"Precizez de la bun început, că singura mea armă prin care pot certifica povestea de mai jos este testul poligraf. Veţi râde. Eu nu. Sunt dispus ca orice trust media credibil din România sau de aiurea, să mă supună (pe cheltuiala sa) la câte testări poligraf vrea, legat de autenticitatea şi sinceritatea experienţei descrise mai jos. Atâta timp cât milionarii dâmboviţeni dorm mai liniştiţi şi mai siguri de credincioşia consoartelor lor, după ce le-au dus la poligraf, la fel şi presa poate apela la acest instrument pentru a se convinge dacă subsemnatul e sincer", scrie Daniel Befu pe investigatiicenzurate.wordpress.com
PATRIOT. Toarnă-ţi colegii preventiv, "pentru ţară"
Daniel Befu a povestit cum Serviciul Român de Informaţii a încercat să-l racoleze ca "sufleur de informaţii" din interiorul redacţiei Gândul.
"Un ofiţer recrutator al SRI m-a sunat pe mobil spunându-mi că este Florin, un fost coleg de liceu şi că ar vrea să ne vedem la o bere, fiindcă are să-mi spună ceva ce m-ar putea interesa. L-am invitat să treacă pe la redacţie însă s-a scuzat, spunând că din cauza jobului său nu poate să se îndepărteze foarte tare de zona Universitate-Romană. Fiind mai mobil, a doua zi dimineaţă ne întâlnim în restaurantul Everest din Piaţa Romană la un ceai.
Schimbăm câteva vorbe despre anii de liceu şi cunoştinţele comune, după care Florin mă chestionează cum mă simt la ziar. Apoi mă întreabă de ce mi-am tuns părul. Cum eu în liceu nu aveam plete, îl întreb mirat de unde cunoaşte trecutul podoabei mele capilare. Se prezintă râzând ca fiind ofiţer SRI în cadrul departamentului de apărarea constituţiei şi instituţiilor statului ocupandu-se cu monitorizarea media şi-mi propune să prestez servicii pentru SRI în interesul naţional. În ce constau acestea îmi explică punctual:
1. În cazul în care aş afla că din varii motive un articol ar fi oprit de la publicare de către superiorii mei, ar trebui să anunţ SRI-ul, deoarece e posibil să fie vreun interes politic sau economic la mijloc. Dacă constat că redactorii şefi exercită presiuni asupra felului în care trebuie scrise materialele, acest lucru "nu e ok" şi derapajul trebuie semnalat serviciului secret.
2. Dacă bat palma cu ei, din când în când, cam o dată pe an, ar urma sa primesc de la SRI articole la gata pe care să le plasez în ziar. Asta doar în cazuri speciale cum ar fi un dosar de corupţie care întârzie prea mult la procuratură, caz în care apariţia unui articol în ziar ar fi un mijloc de presiune asupra procurorilor să bage viteză în soluţionarea dosarului. Florin mă asigură că informaţiile din articolele pe care ar urma sa mi le dea SRI dacă bat palma cu ei nu sunt minciuni şi că dacă am oareşce îndoieli pot face propriile mele verificări, ba chiar îmi pot da ei sursele care să-mi confirme informaţiile.
3. Pentru patriotismul meu ar urma sa fiu recompensat când şi când cu câte un cadou constând în bani sau remunerat prin contract de colaborare cu o sumă lunară echivalentă cu salariul minim pe economie. Iar dacă informaţiile scurse din redacţie se vor dovedi a fi beton, aş putea ajunge şi la un salariu de 1.000 lei pe lună ca şi colaborator, lucru care nu-i de colo la o instituţie bugetară după spusele lui, mai ales că pentru SRI n-ar trebui să dedic decât 2-3 ore pe săptămână, la care se adaugă cele două întâlniri lunare cu el ca ofiţer de legătură, în care să-i predau roadele muncii.
La finalul discuţiei, ofiţerul îmi spune că îmi lasă timp de gândire şi se oferă să plătească consumaţia explicând că SRI i-o decontează ca şi cheltuială de misiune. La o oră după păţanie, Claudiu Pândaru (redactorul şef) şi Andu (redactorul şef-adjunct) îmi propun să-l sun şi "să mă prefac interesat" de un job part-time ca informator SRI, ca să încerc să obţin mai multe informaţii despre el", scrie Daniel Befu.
Ofiţerul SRI i-a mai explicat jurnalistului, dându-i un caz concret, cum anume ar putea să ajute serviciul - atunci când observă că într-o încăpere aud că se vorbesc lucruri rele, poate să ia mulaj după cheie şi să li-l dau lor că restul urmează să-l facă ei: să monteze microfoane şi alte trăsnăi. Totodată, pe lângă informaţiile din redacţie ofiţerul SRI s-a declarat interesat şi de ce mai află jurnalistul că se petrece necurat în instituţiile statului şi cu demnitarii, dar şi cu colegii săi de la alte trusturi de presă.
Cele două curente de opinie din redacţia Gândul
"În redacţie, între şefi, cu mine de faţă a avut loc un dialog în contradictoriu destul de bine subliniat, în care existau două mari curente de gândire:
-mergi până la capăt şi intră în cuibul lor şi vezi ce-ţi dau să faci, dacă-ţi propun să semnezi ceva şi culege cât mai multe dovezi
-keep calm, ai mare grijă ce faci, cu astea nu te joci, eu nu-ţi recomand să faci asta.
Decizia mea la finalul şedinţei: mie nu-mi pasă, fac ce-mi cere, văd până unde merge. (concluzie comună cu a unuia dintre şefii cu putere de decizie). Vreau să reţineţi asta, pentru că ce a urmat nu am făcut de capul meu", a explicat jurnalistul.
Deci, ce s-a întâmplat până la urmă?
Jurnalistul s-a întâlnit cu ofiţerul SRI care l-a dus într-un apartament conspirativ din zona magazinului "Muzica" şi scoate dintr-un dosar foaia de angajament în exemplar unic.
"Îşi mai scoate o dată legitimaţia, de bună voie, şi mi-o dă iar s-o pipăi, o întoarce cu încetinitorul şi pe-o faţă şi pe cealaltă ca să capăt curaj şi să nu mă îndoiesc de apartenenţa lui la serviciul secret cu pricina. Iau pixul şi încep să hârşâi în spaţiile lăsate libere. "Subsemnatul…. fiul lui…. şi al…. mă angajez, în spiritul sentimentelor civico-patriotice şi al legislaţiei care reglementează siguranţa naţională a României, să sprijin Serviciul Român de Informaţii în realizarea atribuţiunilor ce-i revin. Mai jos trebuie să trec pseudonimul…. să pun data: 26.02.2009 şi să semnez". Mă asigură că e prima şi ultima dată în relaţia mea cu SRI când îmi folosesc identitatea reală şi că de acum încolo în acte voi folosi doar pseudonimul. Îmi promite că angajamentul va fi sigilat într-un plic şi sigilat în fişetul lui de la SRI, numele meu necunoscându-l nimeni altcineva în afară de el ca ofiţer de legătură, nici chiar superiorii săi. În caz de ceva mă asigură că plicul va fi tocat înainte de a fi deschis. Apoi îmi înmânează o foaie pe care sunt scrise de mână zece teme de casă (prima misiune), pe care trebuie să le documentez în următoarele două-trei săptămâni", a povestit Daniel Befu.
"În clipa când am semnat, deşi fusesem avertizat dinainte de către acel şef binevoitor, mi-am dat seama că e grav. Grav pentru mine, grav pentru familia mea. Oricând puteam să fiu, de acum încolo, acuzat că sunt informator. Îmi imaginam dezastre, cariera mea măreaţă agăţată-n cui etc. Am intrat în casă cătrănit şi frământat, i-am zis nevestei ce am făcut. I-am zis de ce scria în contract, cu Legea Siguranţei Naţionale, că e faptă penală dacă fac public că am semnat cu ei. Când i-am zis dragei mele şi numele de cod pe care-l trecusem pe foaia aia (ăla îmi venise în minte atunci), un cuvânt important pentru mine şi ea (pentru noi doi), a luat foc şi prin ce mi-a zis m-a făcut să intru în pământ", şi-a mai amintit acesta.
În aceeaşi zi, jurnalistul l-a sunat pe ofiţerul SRI şi i-a explicat acestuia că vrea să se întoarcă să schimbe pseudonimul ales pentru că are o semnificaţie simbolică extrem de sensibilă pentru el. Când s-a văzut cu foaia în mână s-a ridicat brusc şi a ţâşnit pe uşa apartamentului. S-a dus în redacţie la Gândul şi i-a dat "angajamentul de colaborare cu SRI" lui Claudiu Pândaru, după care a vorbit la telefon cu ofiţerul explicându-i că a fost de la bun început un demers jurnalistic, sprijinit de redacţie şi că, deşi nu are nimic personal cu el, va povesti toată experienţa sa în ziar.
"A doua zi m-am apucat să scriu, redacţia a trimis o cerere de punct de vedere la SRI, întrebând dacă ofiţerul cu numele cu pricina există. După ce textul meu a fost gata, am aşteptat să apară. A trecut un pic de vreme până când solicitarea către Maior a primit răspuns. Unul negativ, în care se nega existenţa unui ofiţer cu acel nume şi se invocau prevederile Legii Siguranţei Naţionale. Dar nici nu mă aşteptam să răspundă altceva. În continuare credeam că textul meu va apărea", scrie Daniel Befu.
Articolul nu a mai apărut însă în presă, în ciuda faptului că Befu avea speranţe că va face "o deschidere bombă de ziar, care va face SRI-ul să se bâlbâie şi să pice capete de şefi din rândurile lor".
"Nu mi-a mai păsat că articolul a apărut sau nu şi mereu îmi ziceam în mine: Cele mai tari poveşti sunt cele care n-au fost încă spuse, mândru nevoie mare că duc în mine o super-poveste de acţiune", a precizat la final jurnalistul.
Au trecut câţiva ani de la incident. Cum vede acum lucrurile jurnalistul
"Concluzia mea, după ce am trecut prin experienţa asta, este că atâta timp cât un serviciu secret îşi respectă misiunea fundamentală de a sluji interesului naţional, nu intereselor unor persoane, grupuri de interese (politice, economice sau sociale), e corect să încerce să afle informaţii despre abuzurile, presiunile şi manipulările la care sunt supuşi jurnaliştii şi textele lor, fie din partea patronilor, a şefilor de trusturi sau a redactorilor şefi şi să le demaşte. Acum vorbesc din experienţa personală. Când, la prima noastră întâlnire, ofiţerul de legătură care m-a racolat şi mi-a explicat că e patriotic să spui atunci când există cenzură editorială, sau perversiuni editoriale într-o redacţie, eu încă nu trăisem cenzura pe pielea mea. Însă în intervalul 2012-2013 am simţit-o din plin. Nu ştiu dacă prin racolarea mea s-a urmărit binele public sau altceva, ori un mix între cele două. Pur şi simplu nu ştiu. Şi încă ceva: faptul că am putut publica, fie şi pe un blog, acest story în aceasta seara, arată că România e o democraţie, chiar dacă una plină de defecte.
Tot ca o concluzie, nu înseamnă însă că eu consider vreun merit la jurnalişti (cunosc), atunci când preiau dosare beton, servite în braţe, pe care le publică şi devin eroi. Cred că acele dosare, atunci când sunt servite, trebuie cântărite just şi dacă sunt de interes public şi adevărate trebuie publicate, însă fără laurii pe care-i aduce dreptul de autor. Fiindcă nu sunt poveştile lor. Eu, în nici una din investigaţiile mele, unele strălucite, altele mai puţin, n-am lucrat cu vreun dosar servit. Şi nici nu am turnat. Nici măcar pe cei care o meritau. Dar am semnat. Ca autor, nu ca să torn", a precizat Daniel Befu.
Pentru a citi întreaga povestea a lui Daniel Befu intraţi pe site-ul investigatiicenzurate.wordpress.com
