Băsescu crede că Dan Motreanu e "liberalul pursânge" potrivit să fie premier

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, la B1TV, că are o propunere pentru funcţia de premier din partea PNL, dacă în urma consultărilor cu partidele politice de luni, 18 mai, de la Palatul Cotroceni, preşedintele Nicuşor Dan va decide ca tot liberalii să dea prim-ministrul, scrie Libertatea. Iar această propunere nu este Predoiu, nume vehiculat intens ca posibil succesor al lui Bolojan.
Referitor la Cătălin Predoiu, Băsescu a afirmat frontal că acesta nu este o variantă potrivită, deşi Predoiu este dorit de PSD.
„Nu pot să spun că are carnet de la PSD, dar ori de câte ori se cere un premier liberal, PSD-ul îl nominalizează pe Predoiu ca fiind soluţia-minune. Eu nu cred că e soluţia-minune. Predoiu a trecut prin toate partidele. Şi pe la PNL, şi pe la PDL, şi pe unde a putut, şi unde n-a putut. Şi independent, susţinut şi de PSD… A fost de toate. Trebuie un liberal pursânge pe care să-l recunoască PNL-ul, pentru că acum PNL-ul e rănit”, a afirmat Băsescu
Apoi a venit cu soluţia Dan Motreanu, actualmente secretar general al PNL, funcţie pe care a mai ocupat-o şi acum 20 de ani. „Le trebuie un premier liberal de tip Motreanu. Pe ăsta nu-l pune nimeni sub semnul întrebării că n-ar fi penelist 100%, ştii? Probabil că mai pot spune vreo cinci, şase nume, dar pe Motreanu… Am fost cu el şi în Parlamentul European… E un liberal 100%”, a concluzionat fostul preşedinte