Marea Britanie vrea să-şi gestioneze sectorul financiar, explică Martin Harris
Marea Britanie vrea să-şi gestioneze sectorul financiar, de aceea nu a acceptat modificarea Tratatului de la Lisabona, a explicat marţi, la Bucureşti, ambasadorul britanic Martin Harris.
"Este interesul în Marii Britanii ca moneda euro să aibă succes, fiindcă economia noastră, ca şi cea a României, depinde de succesul monedei euro. Este evident că problemele zonei euro sunt profunde şi pentru a preveni acest lucru în viitor trebuie să existe un nivel de integrare mai ridicat în zona euro. Marea Britanie este un susţinător al acestei abordări, dar asta nu se poate aplica şi Marii Britanii care nu foloseşte euro", a explicat ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, referindu-se la poziţia ţării sale, care a decis să nu participe la Acordul de Guvernanţă Fiscală decis la Consiliul European de Iarnă din 8 şi 9 decembrie.
Diplomatul britanic a precizat că Marea Britanie nu a obţinut garanţiile dorite pentru a accepta modificarea Tratatului de la Lisabona. Pentru o astfel de decizie ar fi fost necesar "să asigurăm un echilibru între drepturile ţărilor din zona euro şi drepturile ţărilor care nu folosesc euro", a spus Martin Harris.
Pe de altă parte, ambasadorul Marii Britanii a subliniat că ţara sa are o agendă comună cu alte state, inclusiv cu România, pentru a avea o rată de creştere economică importantă. "Dacă menţinem rata de creştere actuală după 2050 nu va fi nicio ţară europeană în topul celor mai performante 10 economii din lume", a avertizat Harris, adăugând că "sprijinirea IMM-urilor, crearea de noi locuri de muncă şi de noi întreprinderi" reprezintă "surse pentru creştere".
Ambasadorul a recunoscut că Marea Britanie este "prea dependentă de serviciile financiare" - afirmaţie făcută de analistul Daniel Dăianu la conferinţa "Guvernanţa economică europeană: locul şi rolul politicilor publice", organizată marţi de Institutul European din România cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.
"Este o provocare să dezvoltăm alte industrii în afară de serviciile financiare, dar, în acelaşi timp, avem şi o provocare pentru a gestiona în mod eficient în viitor sectorul financiar în Marea Britanie. Tratatul actual dă această posibilitate pentru instituţiile naţionale de gestionare a sectorului financiar şi pentru noi este important să avem acest drept şi în viitor. De aceea am insistat la Bruxelles ca aceste responsabilităţi să continue în viitor", a mai spus Martin Harris.
Marea Britanie a refuzat la Consiliul European de Iarnă să accepte modificarea Tratatului de la Lisabona. În urma acestui refuz s-a ajuns la acordul interguvernamental de guvernanţă fiscală, la care au aderat ţările din zona euro, plus alte şase ţări, printre care şi România. Ungaria, Cehia şi Suedia vor consulta parlamentele naţionale înainte de luarea unei decizii.
Eu sunt de acord că avem în Europa multe provocări foarte grave. România trebuie să joace rolul său în această dezbatere, fiind a şaptea ţară în UE şi un partener important pentru Marea Britanie pentru a face faţă la aceste provocări.