Locul de naştere al lui Fehtullah Gullen va fi transformat în toaletă publică

Locul de naştere al clericului acuzat de orchestrarea loviturii de stat din Turcia va fi transformat într-o toaletă publică, potrivit relatărilor mass-media din Turcia
Fethullah Gulen (st) şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. (Captură Foto)
Gina Zaragiu
29.07.2016

Scriitorul, clericul şi personalitatea politică Fethullah Gulen, aflat în prezent în exil în Pennsylvania, SUA, a fost născut într-o casă cu un singur etaj, în satul turcesc Korucuk, în provincia centrală Erzurum.

Preşedintele autoritar al Turciei, Recep Erdogan, îl acuză pe Fehtullah Gullen, unul dintre foştii săi colaboratori, de agresiune împotriva partidului AKP şi a liniei politice trasate de liderul turc. Cei doi lideri sunt reprezentanţii islamului cultural (Gulen) şi a islamului politic (Erdogan) şi au făcut front comun cu ani în urmă, luptând împotriva regimului secular care domina Turcia.

După "lovitura de stat" ce a avut loc la 15 iulie, Erdogan a început o nouă prigoană a suporterilor lui Fehtullah Gulen, pe care îl acuză de orhestrarea loviturii de stat. Sute de cărţi scrise de Gulen au fost aruncate pe străzi, în râuri şi coşuri de gunoi, CNN-ul turcesc relatând ca un imam local a fost reţinut pentru arderea unora dintre acestea.

Erdogan a cerut extrădarea lui Gulen, într-o mişcare ce ameninţă să distrugă relaţia SUA cu cel mai important aliat NATO al zonei din Orientul Mijlociu. Surse iraniene au afirmat că puciul a fost eşuat după ce servicii de informaţii ruse l-au alertat pe Erdogan, cu câteva ore înaintea loviturii. După eşecul loviturii de stat, baza militară de la Incirlik, unde se aflau sute de soldaţi americani şi 90 de bombe nucleare, a fost sechesatrată timp de 5 zile, având curentul şi alimentarea cu apă tăiate de regimul Erdogan.

Eşecul loviturii de stat, despre care unii membri ai cabinetului turc au acuzat neoficial chiar SUA, poate ameninţa chiar existenţa NATO.

Potrivit Beyaz Gazete, care sprijină regimul Erdogan, casa copilăriei lui Gulen va fi transformată într-o toaletă publică, la cererea "sătenilor locali".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor