Liviu Pop îşi urmează visul. Editura Unică, mai aproape de realitate
alte articole
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a făcut primul pas concret pentru constituirea editurii de stat ce va deţine monopolul în domeniul tipăririi manualelor şcolare, relatează România Liberă.
Astfel, după ce, pe 25 agust, promitea că va veni cu act normativ pentru a pune capăt sarabandei manualelor, săptămâna aceasta pe site-ul Ministerului Educaţiei a fost publicat un Proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind înfiinţarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică S.A., ca urmare a reorganizării Regiei Autonome „Editura Didactică şi Pedagogică“.
Societatea Editura Didactică şi Pedagogică S.A. va avea ca obiect principal de activitate „editarea de: manuale şcolare pentru învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, postliceal şi universitar, în limba română şi în limbile minorităţilor naţionale, de lucrări pentru învăţământul preşcolar; manuale pentru şcoli profesionale şi de maiştri; tratate, lucrări de metodică şi de pedagogie; lucrări în sprijinul învăţământului pentru perfecţionarea profesorilor şi pentru activităţi individuale ale elevilor şi studenţilor, originale şi traduceri din alte limbi; materiale grafice în domeniul mijloacelor de învăţământ, precum şi alte lucrări necesare învăţământului“.
Prin acest proiect, Pop va controla politic o piaţă a manualelor de zeci de milioane de euro, arată sursa citată.
Intenţiile lui Pop sunt detaliate explicit în „Nota de Fundamentare“, care arată caracterul urgent al prezentei ordonanţe de urgenţă: „în anii precedenţi, manualele nu au putut fi livrate către unităţile de învăţământ la începutul şcolilor“, „procedura anevoioasă pentru toate licitaţiile privind achiziţia manualelor“, „la toate licitaţiile anterioare, pentru clasa a V-a perioada de elaborare a proiectelor de manuale şcolare a fost de şase luni“, „de la data deschiderii ofertelor până la încheierea ultimului acord-cadru au trecut 6-8 luni“.
În opinia lui Pop, rezolvarea acestor întârzieri în editarea manualelor o reprezintă suprimarea licitaţiilor şi încredinţarea întregului proces unei edituri subordonate politic. În „Nota de Fundamentare“ se precizează că înfiinţarea „Editurii Didactice şi Pedagogice“ este de interes naţional, fără a oferi alte precizări, arată sursa citată.