Liviu Dragnea: "La Bucureşti, atâtea tururi cât e nevoie ca să iasă Buşoi şi nu mai avem scandal"

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a catalogat, joi, ideea liberalilor de a schimba legea alegerilor locale astfel încât primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin drept "o năstruşnice" care "riscă să arunce ţara în aer". De asemenea, liderul social-democraţilor i-a ironizat pe liberali, spunând că un coleg a propus alegeri pentru Primăria Bucureşti "până iese (Cristian) Buşoi", relatează Hotnews.

"Să discutăm despre poziţia noastră faţă de această năstruşnicie a liberalilor cu legea în două tururi pentru primari. Două tururi vor astăzi, mâine s-ar putea să dorească trei tururi. Aseară un coleg, nu-i dau numele ca să nu-l expun, a venit cu o idee care mi se pare foarte interesantă şi stingem scandalul: la comune un tur, la oraşe două tururi, la municipii trei tururi şi la Bucureşti atâtea tururi cât e nevoie ca să iasă Buşoi şi nu mai avem scandal. Noi riscăm foarte mult să aruncăm ţara în aer. România acum reprezintă o insulă de stabilitate apreciată de absolut toată lumea în zonă şi pentru Primăria Capitalei, oamenii ăştia sunt în stare să tulbure această stabilitate care ne este foarte benefică", a declarat Dragnea, la Sinaia, adresându-se colegilor de partid.

Deputaţii şi senatorii PSD au avut o şedinţă la Sinaia, urmată de o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional.

Reamintim că Dragnea, opozant declarat al ideii de două tururi de scrutin, s-a plâns inclusiv la Bruxelles, preşedintelui Parlamentului European, că asupra guvernului se fac presiuni pentru schimbarea legii alegerilor locale şi a "ameninţat" că social-democraţii ar putea boicota alegerile de anul viitor.

Mai amintim că alegerea primarilor într-un singur tur îi avantajează pe primarii în funcţie, mulţi dintre ei permanentizaţi pe post. De altfel, revenirea la două tururi de scrutin pentru alegerea edililor a fost una dintre principalele cerinţe ale societăţii civile în timpul protestelor anti-Sistem declanşate de tragedia din Colectiv. În consecinţă, această măsură s-a regăsit în programul iniţial de guvernare propus de cabinetul Cioloş înainte de a fi fost validat de Parlament. După discuţiile cu partidele, această măsură a dispărut, PSD şi PNL nefiind de acord cu varianta iniţială a programului.