Litoral 2014: Inspectorii anti-fraudă nu iartă. Cca 40 de firme închise

Litoralul românesc (Epoch Times România)
Flori Mladin
05.08.2014

Pe litoralul României au avut loc controale la peste 250 de magazine, terase, baruri sau discoteci în ultimele două luni, efectuate de inspectorii de la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF).

În vederea prevenirii şi combaterii fenomenului de evaziune fiscală, în lunile iulie şi august 2014 inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală au făcut controale atât la administratorii de plaje, care închiriază şezlonguri şi ambarcaţiuni de agrement, cât şi la patroni de cluburi, restaurante şi terase de pe litoral.

264 de contribuabili au fost verificaţi şi s-au constatat 530 de abateri, pentru sancţionarea cărora inspectorii au dat amenzi în valoare de 1,87 milioane lei şi au confiscat numerar şi bunuri în valoare totală de 198.490 lei. Totodată, inspectorii au dispus suspendarea activităţii comerciale pentru 39 firme, întrucât nu au utilizat casa de marcat sau nu au emis bonul fiscal.

Într-unul din cluburile de noapte verificate, inspectorii au identificat o cantitate de 311,8 litri de băuturi alcoolice (şampanie, whisky, vodka etc) în valoare totală de 105.272,52 lei, fără acte legale de provenienţă, pe care au confiscat-o.

În sezonul estival, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală va continua verificarea activităţilor comerciale şi îi îndeamnă pe cumpărători să ceară bon fiscal pentru fiecare bun sau serviciu achiziţionat, pentru că astfel beneficiază de siguranţă în consum şi echitate în tratament fiscal.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor