Liiceanu: Eu continui să nu înţeleg cum s-a putut compara un subşef de galerie de fotbal cu un om cu doctorat la Sorbona
Filozoful Gabriel Liiceanu şi scriitorul Radu Paraschivescu au comentat, la emisiunea „În faţa ta” de la Digi24, începutul mandatului noului preşedinte Nicuşor Dan, care a ajuns în fruntea statului român într-un moment în care ţara se confruntă cu o situaţie de criză.
Jurnalist: Domnule Paraschivescu, continuând ideea domnului Liiceanu, cât timp credeţi că Nicuşor Dan va fi omul nostru? Altfel spus, cât ţine luna lui de miere cu cei care l-au ales şi care i-au acordat un imens credit?
Radu Paraschivescu: Mă tem că luna de miere s-a încheiat deja. Depinde, sunt oameni mai indulgenţi şi sunt oameni mai puţin dispuşi să aştepte. Fiindcă marfa cea mai importantă şi cel mai greu de găsit e timpul, mulţi oameni vor rezultate imediat. Adică sărbătorim în stradă o noapte, două, şi pe urmă pocnim din degete şi România se schimbă. România nu se schimbă pocnind din degete. Deocamdată avem garanţia drumului firesc pe care urmează să-l parcurgem şi ştim că ne aşteaptă multe, multe greutăţi. Depinde cât de mari o să fie.
Pentru că lumea se teme de nişte greutăţi şi de o criză comparabilă cu cea din 2009, dacă nu mai gravă, asta se va repercuta asupra lui Nicuşor Dan, deşi nu el o să fie vinovat de criza asta. Dar, în mentalul nostru, de obicei proiectăm nemulţumirile pe chipul celui care e în fruntea statului. Chiar dacă omul a dovedit viziune, a dovedit pragmatism, are o minte foarte bine alcătuită, şurubăreşte lucrurile şi nu se aruncă în declaraţii, există întotdeauna spaima aceasta că viitoarea criză ne va îngropa.
Şi mai există ceva, există oricând reflexul comparării cu cel care a pierdut alegerile. Comparaţia e fără temei, dar vor exista, sunt convins de asta, oameni care, la primul pas greşit, sau care lor li se va părea greşit, al lui Nicuşor Dan, vor spune: cu Simion nu s-ar fi întâmplat aşa ceva, Simion n-ar fi făcut concesii de demnitate şi aşa mai departe.
Jurnalist: Chiar sunt comparabili?
Radu Paraschivescu: Nu sunt comparabili, tocmai că am spus că, deşi nu sunt comparabili, unii oameni îl vor compara. Da, adică noi avem multe paliere de informare, de cunoaştere, de inteligenţă.
Gabriel Liiceanu: Eu continui să nu înţeleg cum s-a putut compara un subşef de galerie de fotbal cu un om cu doctorat la Sorbona.
Radu Paraschivescu: Cum? Prin lozinci spuse stentorian şi repetat unui public care abia aştepta aşa ceva.
Gabriel Liiceanu: Dar publicul acesta trebuie să afle ce grozăvie de comparaţie a făcut.
Radu Paraschivescu: El e în continuare un public captiv şi mă tem că va rămâne captiv şi că doar dacă, prin minune, vor apărea performanţe excepţionale – economic, industrial şi aşa mai departe – punctul lor de vedere s-ar schimba.
Jurnalist: Dar publicul acesta este în continuare acolo. Statul român nu are niciun fel de instrumente, nu doar să vorbească cu publicul acesta, ci să oprească propaganda care îl injectează în fiecare zi cu spaimă. Vreau să vă spun că, în aceste zile, spaima cea mai mare a oamenilor din bula cealaltă de pe TikTok este că în luna august ne iau copiii şi ne duc la război. Este o certitudine pentru foarte mulţi dintre concetăţenii noştri, este o certitudine războiul din luna august.
Întrebarea mea este, domnule Liiceanu, pentru că aţi amintit de cele trei proiecte ale lui Traian Băsescu, care vor fi primele trei teste pe care Nicuşor Dan le va da în următoarele trei luni, în funcţie de care ne vom da seama dacă este un preşedinte puternic sau este un preşedinte care va coabita cu sistemul?
Gabriel Liiceanu: Nu va coabita cu sistemul. Dar va trebui să înfrângă, bănuiesc, anumite primejdii care ţin de structura temperamentală, să zicem, sau de mici erori pe care le faci fatal în clipa în care ai puterea. Un om care capătă puterea n-are cum să nu greşească. Merg mai departe. Nu cred că greşeşte neştiind că greşeşte, ci dându-şi seama că nu poate să nu greşească.
Ce ar putea împiedica un drum convenabil şi pentru el şi pentru noi? Personalitatea lui psihică nu este a unui om capabil de gesturi rapide. Este un personaj aşezat, cumpătat. Or, în situaţia în care se află România acum, totul depinde, aşa cum cred că a observat şi un comentator, Cătălin Avrămescu, la un post de televiziune – a amintit un lucru esenţial: marile bătălii ale lumii în istorie s-au câştigat prin viteză, capacitatea de a surprinde, de a nu-l lăsa pe celălalt, mă rog, inamicul, să se trezească.
