Liberalii (nu) iau în calcul varianta retragerii lui Marian Munteanu [surse]

Pe fondul numeroaselor controverse stârnite de candidatura-surpriză a lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei, din partea PNL, liberalii ar lua în calcul varianta retragerii sale din cursa electorală. Cel puţin aşa vuia marţi seară presa, citând surse din partid.
Andrei Pricopie
19.04.2016

alte articole

Marian Munteanu (Facebook)
Andrei Pricopie
19.04.2016

UPDATE. Nu există nicio îndoială că liberalii sunt împărţiţi în două tabere, pro şi contra Marian Munteanu. S-a discutat despre eventuala retragere a acestuia în această seară, însă nu s-a ajuns încă la o decizie, scrie Hotnews.ro.

* * *

UPDATE. Candidatul PNL la Primăria sectorului 6, Răzvan Mironescu, şi-a exprimat rezervele faţă de capacitatea lui Marian Munteanu de a face faţă unor întrebări pe stradă, informează Agerpres.

"Mi-am exprimat nişte rezerve faţă de capacitatea lui Marian Munteanu, în acest moment, înainte de a-şi fi definitivat Programul pe Bucureşti, să facă faţă unor întrebări, pe stradă. Atât. De aici, lucrurile le ştiţi, toţi avem nişte programe de guvernare locală, care toate au o componentă legată de Primăria Generală", a declarat Mironescu, care nu consideră oportună retragerea acestuia "datorită unei eventuale probleme de imagine" care ar fi creată PNL în Bucureşti.

În opinia liberalului, Cătălin Predoiu ar fi un candidat mai bun decât Munteanu. "Domnul Predoiu ar fi un candidat, după părerea mea, redutabil pe Bucureşti, pentru că ştie foarte bine situaţia din Bucureşti, dar decizia va fi luată de conducerea partidului şi domnul Predoiu, dacă va dori să îşi asume această candidatură".

* * *

UPDATE. Liderul PNL Vasile Blaga a plecat de la sediul partidului. Întrebat de presă dacă se discută despre retragerea lui Marian Munteanu, liberalul a replicat: "Discutăm mâine" (Hotnews).

* * *

UPDATE. Cei doi lideri PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga s-au întâlnit marţi seara cu Marian Munteanu şi i-au cerut să îşi clarifice situaţia administrativă referitoare la participarea în firme, asociaţii sau fundaţii, potrivit unor surse politice pentru Agerpres.

Sursele citate au precizat că Munteanu a discutat cu liderii PNL, însă nu despre retragere, ci i s-a pus în vedere că trebuie să-şi clarifice situaţia administrativă.

Miercuri, la ora 15:00, este programată o şedinţă de strategie pe Bucureşti cu participarea liderilor PNL. În cursul serii, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga vor susţine o conferinţă de presă.

* * *

UPDATE. Într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, Marian Munteanu a anunţat că a cesionat toate acţiunile pe care le deţine la diverse societăţi comerciale.

"Dragi prieteni, astazi am decis şi iniţiat cesionarea tuturor părţilor sociale pe care le deţin în societăţi comerciale. Doresc ca activităţile mele politice să nu aibă efecte asupra activităţilor pe care aceste entităţi le dezvoltă sau asupra unor oameni care nu sunt implicaţi politic. Din acelaşi motiv am iniţiat retragerea mea din unele organizaţii neguvernamentale", a scris Munteanu.

* * *

UPDATE. Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu, coordonatorul campaniei, a declarat, înaintea şedinţei cu candidaţii PNL pe Bucureşti, că nu i-a cerut nimeni lui Marian Munteanu retragerea din cursa electorală.

Atanasiu a mai declarat că Munteanu s-a retras din consiliile de administraţie ale ONG-urilor din care făcea parte şi a cesionat acţiunile pe care le avea la anumite companii.

* * *

Liberalii iau în calcul retragerea lui Marian Munteanu din cursa electorală pentru Primăria Capitalei, au declarat surse politice pentru Mediafax.

Deja doi dintre candidaţii PNL la primăriile de sectoare - Ovidiu Raeţchi şi Răzvan Mironescu - s-au delimitat de Marian Munteanu şi au anunţat că nu vor face campanie alături de el.

O eventuală retragere a lui Munteanu ar putea fi luată în cadrul BPN a PNL Bucureşti, care s-a reunit în şedinţă marţi seară.

Vom reveni cu detalii

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor