Quintus, replică acidă pentru Tăriceanu: Dacă un om de onoare mi-ar cere demisia, m-aş gândi să reflectez
alte articole
Invitat de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, să-şi dea demisia din PNL, în semn de protest faţă de desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat al partidului la Primăria Capitalei, preşedintele de onoare al formaţiunii, Mircea Ionescu-Quintus, i-a transmis fostului său coleg că ar reflecta asupra unei eventuale demisii din partid numai dacă un liberal adevărat i-ar solicita un asemenea gest.
"Am citit şi eu prin ziare că distinsul meu fost coleg şi fost preşedinte al PNL, nu-i rostesc numele, mi-a cerut demisia de onoare. Când un om de onoare mi-ar cere o asemenea demisie, m-aş gândi să reflectez. Până atunci însă îmi văd de îndatoririle mele pe care mi le îndeplinesc de peste 70 de ani în PNL, pe care nu l-am părăsit nici când am fost ameninţat cu moartea, nici când am fost închis, nici când am fost surghiunit, pentru că am crezut în PNL.
Când un liberal adevărat mi-ar cere demisia, aş da să mă gândesc, până atunci să ne vedem de treabă în partidul nostru şi fiecare să se aşeze acolo unde crede că îi este rostul şi interesul", a declarat, duminică, Mircea Ionescu-Quintus, într-un clip postat pe pagina de Facebook a liberalilor.
Sugestia lui Tăriceanu
"Este o ruşine pentru PNL care doreşte să se mai revendice de la tradiţia istorică să vină acum cu un asemenea candidat pentru Primăria Bucureştiului. Mai mult de atât, cred că singura posibilitate pentru a contracara această imbecilitate a conducerii PNL-ului de astăzi de a desemna un astfel de candidat este că preşedintele de onoare al PNL Mircea Ionescu Quintus să opună veto-ul său moral şi politic acestei decizii.
Cealaltă variantă este să îşi dea demisia de onoare din calitatea de preşedinte al PNL-ului dacă consideră că rămâne fidel idealurilor sale liberale din tinereţe.
Tristeţea este însă şi mai mare când e completată de ceea ce văd ca spectacol politic în PNL, fostul Partid Naţional Liberal, care nu mai are nimic de-a face cu liberalismul, dovadă că promovează un candidat la Primăria Bucureştiului un om care este exponentul mişcării neolegionare din România de astăzi", declara, cu două zile în urmă, Tăriceanu.