Legislativul R. Moldova a aprobat instituirea Inspectoratului Social de Stat
alte articole
Cadrul normativ care reglementează sistemul inspecţiei şi controlului de stat în domeniul asistenţei sociale va fi revizuit. Un proiect în acest sens a fost adoptat luni, 6 decembrie, de Legislativul moldovean, în prima lectură.
Astfel, Parlamentul informează că se propun modificări la Legea Asistenţei sociale, Legea cu privire la ajutorul social, Legea cu privire la serviciile sociale şi Codul Contravenţional.
Amendamentele prevăd instituirea Inspectoratului Social de Stat (în prezent Inspecţia Socială), autoritate din subordinea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, a cărui competenţă va fi efectuarea controlului de stat în domeniul asistenţei sociale: constatarea contravenţiilor, întocmirea proceselor verbale şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale.
Totodată, va fi completat Codul Contravenţional cu unele prevederi ce vor stabili sancţiuni pentru încălcarea regulilor privind acordarea asistenţei sociale.
Proiectul a fost elaborat ca urmare a constatărilor efectuate de Comisia protecţie socială, sănătate şi familie în cadrul vizitei de lucru la Inspecţia Socială şi examinării rapoartelor de activitate ale acesteia.
Potrivit notei informative a proiectului, în anul 2020, rata de depistare a cererilor cu încălcări privind acordarea ajutorului social a constituit în medie 95,6%, iar ponderea cererilor cu încălcări generatoare de plăţi necuvenite a constituit 60,2%.
Proiectul de lege urmează a fi aprobat de Parlament în lectura a doua.