Legătura dintre Premiile Nobel şi… ciocolată

Consumul zilnic de ciocolată neagră poate reduce riscul de atac de cord sau accident vascular cerebral pentru persoanele cu sindrom metabolic, sugerează un studiu australian (Charlotte Cuthbertson / The Epoch Times)
Ioana Statescu
12.10.2012

Bizara asociere a făcut subiectul unui studiu, realizat de omul de ştiinţă Franz H. Messerli şi publicat în revista The New England Journal of Medicine. Potrivit cercetării, cantitatea de ciocolată consumată într-o ţară este direct proporţională cu numărul laureaţilor Nobel, anunţă Adevărul.

Nici cercetătorului nu i-a venit să creadă conexiunea dintre cele două, descoperită întâmplător. Dar lista cu cele 23 de ţări în care se consumă cea mai multă ciocolată este identică cu cea a câştigătorilor premiului Nobel.

Rezultatele studiului arată că cea mai „dulce”, respectiv cea mai premiată ţară este Elveţia, urmată de de Suedia, Danemarca, Austria şi Norvegia.

„Elveţienii consumă în medie pe an circa 120 batoane de ciocolată cu o greutate de 85 de grame”, a spus Franz H. Messerli. Pentru a ajunge la performanţele elveţienilor, cercetătorul recomandă americanilor, aflaţi la jumătatea clasamentului, să mănânce cu 125.000 de tone mai multă ciocolată pe an.

Franz H. Messerli a comparat consumul de ciocolată în paralel cu numărul de premii Nobel din fiecare ţară, până în 2011. După calculele sale, Elveţia ar trebui să aibă 14 laureaţi ai premiului Nobel, în raport cu consumul de ciocolată. Realitatea depăşeşte estimările sale, numărul câştigătorilor prestigioasei distincţii fiind dublu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor