Lazăr dă peste degete Puterii. Dosarul alegerilor din 2009 nu este public. În plus, faptele nu există
alte articole
Procurorul General Augustin Lazăr a transmis vineri un NU hotărât Comisiei parlamentare de anchetare a alegerilor din 2009, care solicitase o copie a dosarului deschis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în acest caz.
''Vă comunicăm că în conformitate cu art. 285 Cod procedură penală, coroborat şi cu prevederile art. 111 din Constituţia României, nu putem da curs acestei solicitări.
În cauza ce formează obiectul dosarului nr. 213/P/2017 au fost desfăşurate activităţi de urmărire penală, nepublice, cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată", le transmite procurorul general parlamentarilor.
Augustin Lazăr mai precizează, în răspunsul adresat parlamentarilor că, aşa cum se menţionează şi în Decizia CCR nr. 45/1994 şi Decizia nr. 317/2006, în lipsa unor raporturi de drept constituţional, documentele deţinute de alte autorităţi publice decât Guvernul şi organele administraţiei publice - chiar şi în situaţia în care acestea sunt considerate mijloace de probă necesare activităţii Comisiei parlamentare - nu pot fi transmise acesteia.
"În plus, Codul de procedură penală prevede în mod expres şi limitativ persoanele care au acces la dosar şi care pot obţine fotocopii, comisiile parlamentare neregăsindu-se printre acestea.
După cum precizaţi în adresa dumneavoastră, „Activitatea unei comisii de anchetă nu are nicio legătură cu o anchetă judiciară, obiectul acestora fiind diferit”, astfel încât cele două anchete nu pot interfera", mai transmite Lazăr.
De asemenea, Procurorul General mai informează că în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 213/P/2017, s-a dispus la 20.06.2017 clasarea cu privire la sesizarea din oficiu din 24.04.2017, întrucât faptele nu există în materialitatea lor. În ordonanţă se reţine că din materialul probator nu rezultă niciun element sau indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că s-ar fi comis o faptă prevăzută de legea penală.