Lavrov: Rusia va continua atacurile aeriene în Siria până la înfrângerea teroriştilor

Prezentă în Siria din 30 septembrie 2015, Rusia şi-a anunţat intenţia de a-şi continua campania de lovituri aeriene în ţara arabă până când toţi teroriştii vor fi învinşi.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov (KIRILL KUDRYAVTSEV / AFP / Getty Images)
Andrei Popescu
04.02.2016

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că Moscova îşi va continua atacurile aeriene împotriva teroriştilor din Siria până când aceştia vor fi înfrânţi.

“Loviturile aeriene ruseşti nu vor înceta până când nu vom învinge cu adevărat organizaţiile teroriste ISIL [Statul Islamic sau Daesh] şi Jabhat al-Nusra”, a declarat el miercuri la o conferinţă de presă în capitala Omanului, Muscat.

Răspunzând la remarcile făcute de secretarul de stat american John Kerry, care a cerut Rusiei să oprească raidurile aeriene, Lavrov a afirmat: “Nu văd de ce ar trebui oprite aceste lovituri aeriene”.

Începând cu 30 septembrie 2015, Rusia a bombardat poziţiile Daesh şi ale altor grupuri teroriste din Siria, la cererea guvernului din Damasc. Dar SUA şi aliaţii săi, care desfăşoară propria lor campanie de bombardamente împotriva Daesh în Irak şi Siria, au declarat că loviturile aeriene ruseşti vizează în principal poziţii ale grupurilor rebele moderate (care se opun preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi care sunt susţinute de Occident) şi mai puţin poziţii ale grupurilor teroriste.

Lavrov, la rândul său, şi-a exprimat îndoielile faţă de obiectivele coaliţiei conduse de SUA, susţinând: “Partenerii noştri continuă să evite un dialog pragmatic, pe care l-am oferit de la început. Într-adevăr, acest lucru pare suspect şi ridică întrebări în legătură cu adevăratele obiective ale coaliţiei”.

Cu privire la încetarea focului în Siria, Lavrov a declarat că Moscova are “idei pragmatice” şi că doreşte să discute acele idei la întâlnirea din 11 februarie.

La sfârşitul lunii trecute, Moscova a propus desfăşurarea în această lună în oraşul german München a unei întâlniri internaţionale privind conflictul din Siria, cu participarea reprezentanţilor din mai multe ţări occidentale şi din Orientul Mijlociu.

Totuşi, ministrul rus de externe a precizat că o încetare a focului în Siria nu ar putea fi impusă decât dacă Turcia îşi securizează graniţele pentru a împiedica introducerea ilegală de arme în ţara arabă.

Ankara a fost acuzată în repetate rânduri că este unul dintre principalii susţinători ai grupurilor militante ce operează în Siria, unele rapoarte susţinând că Turcia pregăteşte şi înarmează activ militanţi jihadişti şi uşurează tranzitul lor în ţara arabă.

Rusia se numără printre ţările care susţin forţele guvernamentale siriene în lupta lor împotriva grupurilor teroriste.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor