Lansarea lui Ponta la prezidenţiale a băgat PSD în datorii. Contul principal al partidului a fost blocat

Unul dintre conturile principale ale PSD este blocat graţie unei datorii neachitate în valoare de 55.000 de euro.
Liviu Dragnea (Eugen Horoiu / Epoch Times România)
Andrei Pricopie
16.01.2016

PSD datorează Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, din subordinea Primăriei Capitalei, nu mai puţin de 55.000 de euro, după ce instituţia le-a închiriat social-democraţilor, în 2014, Arena Naţională pentru lansarea magalomanică a candidaturii lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale.

Cum social-democraţii nu şi-au achitat datoria, unul dintre conturile principale ale PSD, cel de la sediul central al partidului, a fost blocat. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a dat asigurări că, până la sfârşitul acestei luni, problema va fi rezolvată.

"Am discutat cu fiecare organizaţie în parte (despre faptul că PSD are fondurile blocate din cauza neplăţii unei datorii — n.r.), situaţia va fi remediată până la sfârşitul lunii ianuarie, pentru că s-a stabilit, şi fiecare organizaţie şi-a luat acest angajament, până la sfârşitul lunii ianuarie vor fi achitate toate cotizaţiile restante, pentru că sunt cotizaţii restante din varii motive.

Sfârşitul lunii ianuarie este termenul care a fost stabilit pentru acest lucru, termen stabilit împreună cu trezorierul partidului. Principala motivaţie care a stat la baza acestei decizii a fost aceea că trebuie deblocate conturile partidului, pentru că dacă ai conturile blocate nu poţi depune liste", a declarat sâmbără Liviu Dragnea, citat de Agerpres.

Potrivit şefului PSD, dacă toţi membrii de partid îşi vor plăti cotizaţia, atunci formaţiunea nu se va mai afla în astfel de dificultăţi financiare.

"Începând cu acest an, fiecare membru de partid îşi plăteşte cotizaţia în aşa fel încât să nu mai avem niciodată niciun fel de probleme. Cotizaţia este minim un leu. Am vorbit cu foarte mulţi membri de partid în ultimele luni de zile şi toţi spun că e firesc să îşi plătească cotizaţia care este mai mult decât simbolică. O să fie însă unii membrii de partid care vor plăti mult mai mult, în funcţie de poziţie, de veniturile pe care le au. Restanţe la cotizaţie sunt, din câte ştiu, 1,7 milioane de lei", a precizat Dragnea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor