Lacul Izvorul Muntelui a fost curăţat de buştenii aduşi de inundaţiile din iulie. Operaţiunile au durat trei săptămâni

Izvorul Muntelui (Captura video)
Ana Ion
25.08.2025

Administraţia Naţională „Apele Române” a anunţat finalizarea operaţiunilor de curăţare a lacului Izvorul Muntelui, din judeţul Neamţ. După trei săptămâni de muncă intensă şi cu sprijin venit din întreaga ţară, acumularea a fost eliberată de cantităţile uriaşe de buşteni şi de animalele moarte aduse de viiturile provocate de inundaţiile de la sfârşitul lunii iulie, care au afectat judeţele Suceava şi Neamţ. Din cauza situaţiei critice, în comuna Poiana Teiului fusese instituită atunci stare de alertă.

Potrivit reprezentanţilor Apelor Române, lacul se află acum „mai curat şi mai aproape de echilibrul natural”. Instituţia a subliniat, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că rezultatul a fost posibil datorită implicării zecilor de angajaţi de la Apele Române Siret – Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamţ şi a colaborării între numeroase autorităţi, felicitând toate echipele participante pentru efortul depus.

La începutul lunii august, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, avertiza asupra cantităţii masive de resturi din lac şi preciza că acesta trebuie curăţat de urgenţă. El menţiona că luciul de apă se află în administrarea Hidroelectrica, instituţie care urma sa colaboreze cu Romsilva şi Apele Române pentru eliminarea buştenilor şi a animalelor moarte, precum şi pentru finanţarea acţiunii, scrie Ziare.com.

Pe 4 august, Prefectura Neamţ anunţa suplimentarea forţelor de intervenţie, fiind mobilizate excavatoare şi ambarcaţiuni şi deschisă o rampă suplimentară de colectare. Acţiunea de curăţare – una dificilă şi de amploare – s-a realizat prin colaborarea Hidroelectrica, a structurilor teritoriale ale Apelor Române şi a autorităţilor locale.

Inundaţiile care au generat această situaţie au avut loc pe 27-28 iulie, când precipitaţiile abundente au devastat sute de gospodării din judeţele Neamţ şi Suceava. În unele zone, în doar trei ore au căzut până la 80 de litri de apă pe metru pătrat, provocând creşteri istorice de debit: 534 mc/s pe râul Bistriţa, la staţia hidrometrică Frumosu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor