La trei ani de la înlăturarea lui Gaddafi, libienii îşi văd speranţele năruite

După ce l-au înlăturat de la putere pe Moammer Gaddafi, libienii sperau la un viitor mai bun şi că ţara lor bogată în resurse petroliere va deveni un fel de Dubai, dar acum ei se tem că vor fi protagoniştii unui scenariu de tip somalez într-o Libie în care domneşte haosul şi care este controlată de miliţiile rivale ce-şi dispută supremaţia, se arată într-un comentariu publicat de AFP la trei ani de la schimbarea de regim la Tripoli.

Pe 23 octombrie 2011, la trei zile după capturarea şi uciderea lui Gaddafi, noile autorităţi provizorii au proclamat la Benghazi, al doilea oraş al ţării şi locul de unde a pornit rebeliunea, 'eliberarea totală' a Libiei la capătul a opt luni de conflict armat.

Dar ulterior rebelii ce au fost uniţi în lupta împotriva lui Gaddafi s-au scindat în numeroase grupări care acum se luptă între ele. În prezent, Libia are două parlamente şi două guverne. De o parte avem legislativul şi executivul legitime, care au părăsit capitala ocupată de o coaliţie de miliţii dominată de islamişti şi s-au refugiat în estul ţării. De cealaltă parte avem guvernul paralel instalat de cei care au cucerit Tripoli şi care menţin activ şi fostul parlament ce ar fi trebuit să-şi înceteze activitatea după scrutinul de pe 25 iunie.

Executivul libian recunoscut pe plan internaţional, condus de premierul interimar Abdullah al-Thani, nu a anunţat niciun program pentru marcarea a trei ani de la căderea regimului Gaddafi. De altfel, o asemenea aniversare nici nu ar fi oportună în condiţiile în care la Benghazi şi în vestul ţării se dau lupte grele între forţele proguvernamentale şi miliţiile rivale, iar guvernul nu are practic nicio autoritate în Libia.

Devenit fieful islamiştilor radicali, oraşul Benghazi a fost cel mai afectat de violenţe. Numai săptămâna trecută aproape o sută de oameni au fost ucişi în timpul unei noi ofensive pe care forţele loiale generalului în retragere Khalifa Haftar au lansat-o în încercarea de a recuceri oraşul. Acest ofiţer controversat a fost acuzat de guvernul provizoriu că pune la cale o lovitură de stat. Dar după ce executivul şi-a dat seama că a pierdut orice control asupra ţării, a decis totuşi să-l sprijine.

Aşadar, speranţele unei tranziţii democratice şi ale unui avânt economic s-au năruit, iar confruntările armate distrug în fiecare zi ce a mai rămas dintr-o infrastructură oricum depăşită. În aceste condiţii, mulţi libieni au ajuns să-l regrete pe Gaddafi, pentru că pe vremea lui conflictele regionale, ideologice şi tribale ce marchează acum realitatea Libiei erau ţinute în frâu. Guvernele de tranziţie nu au reuşit să formeze forţe armate şi de poliţie profesioniste, bazându-se mai degrabă pe miliţii ce le-au fost loiale iniţial, dar care apoi au întors armele împotriva autorităţilor.

În ce priveşte relaţiile externe, Libia este izolată, mai ales că majoritatea ţărilor şi-au închis ambasadele de la Tripoli din cauza insecurităţii. Unii libieni au astfel sentimentul că ţara lor a fost abandonată de comunitatea internaţională, ei având mari aşteptări de la aceasta, în special de la ţările care au susţinut cu raiduri aeriene rebeliunea împotriva lui Gaddafi.