La CNA toate sunt pe dos. Angajatul care a repornit sistemul după suspecta „pană de curent” a fost sancţionat
alte articole
Vineri, în ziua condamnării lui Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul ICA, la Consiliul Naţional al Audiovizualului era pană de curent. În timp ce televiziunea acestuia, Antena 3, desfăşura o adevărată campanie împotriva magistraţilor şi a justiţiei, care a culminat cu instigarea oamenilor să iasă în stradă şi incidentele violente de la Cotroceni, departamentul de monitorizare al CNA a rămas fără curent. Un angajat IT pe nume Bogdan Roman a repornit echipamentele care, în lipsa intervenţiei lui, ar fi rămas nefuncţionale întreg week-end-ul. Răsplata lui? A fost sancţionat.
"Un funcţionar public al CNA care a rămas peste program a constatat că nu funcţionează serverul. El a aşteptat până la ora 18:30, apoi a plecat acasă, nefiind sunat nici până a doua zi. Este vorba despre şeful departamentului IT, Bogdan Roman. Acesta a venit sâmbătă să repună în funcţiune echipamentele de monitorizare, iar acum este obligat să explice de ce şi chiar riscă să fie sancţionat", scria marţi, pe blogul personal, membrul CNA Narcisa Iorga.
Dacă nu venea din proprie iniţiativă să repornească aparatele în weekend, instituţia nu ar fi înregistrat nimic nici în timpul weekendului. Decizia sa nu a fost însă agreată de superiori, care au decis să-i aplice o sancţiune.
Consilierul IT, Bogdan Roman, a fost chemat luni dimineaţă de şefa lui directă la ea în birou, unde se aflau directoarea de la monitorizare şi şefa CNA Laura Georgescu.
"Doamna Laura Georgescu a vorbit foarte puţin, mai mult în şoaptă şi nu mi s-a adresat direct. În aceea întâlnire, şefa mea, doamna Dorobanţu, mi-a cerut explicaţii legate de ce s-a întâmplat sâmbătă. I-am povestit ce s-a întâmplat. Mi-a cerut să fac un proces verbal, pe care l-am predat mai departe cancelariei preşedintelui. Doamna secretară a refuzat să îmi dea număr de înregistrare, deşi doamna Laura Georgescu era de faţă", a precizat consilierul IT.
Ulterior, Bogdan Roman a fost sancţionat, acestuia fiindu-i interzis să mai intre pe viitor în camerele în care se fac monitorizările, deşi aparatura este pe inventarul său.
"La scurt timp mi s-au cerut cheile de la camerele de monitorizare, totodată cu un proces verbal de predare/primire. Ironic este faptul că toate echipamentele, extrem de scumpe, sunt trecute pe inventarul meu, iar eu, cu toate acestea, nu mai am acces la ele. Aş interpreta acest lucru ca împiedicarea efectuării unor sarcini de serviciu", a declarat Bogdan Roman pentru evz.ro.
Bogdan Roman nu a fost singurul sancţionat. "Am vorbit cu ofiţerul de jandarmerie de la poartă, care a fost mustrat pentru că mi-a dat voie să merg la IT, în condiţiile în care omul acela mă cunoştea foarte bine, de ani de zile. Omul m-a legitimat la poartă, mi-a cerut buletinul, el l-a verificat şi mi-a dat voie să merg mai departe. Niciunul dintre noi nu a ştiut că accesul meu acolo a fost restricţionat."
Trebuie menţionat că Bogdan Roman este unul dintre funcţionarii CNA care au solicitat demisia Laurei Georgescu ca urmare a scandalului de proporţii în care a fost implicată aceasta.
Totodată, consilierul IT a fost unul dintre cei zece angajaţi ai instituţiei care au fost chemaţi ca martori la DNA, pe lângă membrii Consiliului, în dosarul în care şefa CNA este acuzată că a favorizat anumite posturi de televiziune şi a cerut mită în schimbul acestor favoruri.