La Barcelona, Herta Müller critică uniunea dintre limbă şi patrie (presă)

Herta Müller făcea parte din minoritatea germană din România lui Ceauşescu, a cărui dictatură a umilit-o, până când s-a văzut nevoită să plece din ţară. Tocmai această experienţă, care trece de la privarea libertăţii de exprimare la prezenţa în lagărele de muncă, i-a marcat închipuirea şi a făcut-o să-şi dedice întreaga activitate denunţării ororii şi tiraniei, astfel că volumele sale, care au în comun luciditatea, critica şi un puternic caracter liric şi metaforic au emoţionat şi indignat lumea literară, iar în 2009 i-au adus Premiul Nobel pentru Literatură.

Herta Müller nu a avut o viaţă uşoară, semnalează miercuri o cronică în cotidianul La Razon. 'Nu pot să ating realitatea decât dacă mă folosesc de metafore. Îi invidiez pe autorii care scriu cu claritate cristalină, însă când scriu, eu nu caut claritate, ci dreptate', a spus scriitoarea la Barcelona, la Centrul de cultură contemporană din oraşul catalan (CCCB) cu ocazia prezentării expoziţiei 'Cercul vicios al cuvintelor', în care sunt documentate momentele cele mai importante din viaţa ei, prin fotografii, texte, materiale audiovizuale, sau manuscrise.

În cadrul conferinţei 'Limba ca patrie', scriitoarea a criticat asocierea pe care mulţi o fac în legătură cu limba, ca sinonim al patriei. Herta Müller ştie că în Germania este văzută drept româncă, iar în România, drept germană, astfel că mulţi români nici nu consideră că este reprezentantă a ţării lor printre laureaţii Premiului Nobel. Însă ea susţine că se simte străină în ambele lumi, mai semnalează cotidianul menţionat. Scrie în germană, însă gândeşte în română, astfel că amestecă duritatea limbii germane cu lumea de superstiţii, senzualitate şi vulgaritate, deloc obişnuită, a românei. 'Limba nu poate reprezenta nicio patrie, pentru că aceeaşi limbă în care trăiam eu era cea a unui regim care mă controla şi mă umilea. Aş fi putut reacţiona cu ostilitate faţă de limbă, însă aceasta nu contează drept vehicul, ci numai drept ceea ce povesteşte', a arătat scriitoarea.

Herta Müller susţine că nu simte diferenţe între genuri şi se mişcă la fel de bine în roman, povestire, eseu sau poezie. Amintindu-şi că înainte de a veni la interogatoriile serviciilor de securitate ale regimului lui Ceauşescu, recita poezii în tăcere şi că acest exerciţiu simplu îi dădea putere pentru a suporta ceea ce ştia că urma, scriitoarea a mai spus că 'poezia este ca o rugăciune pentru laici. Metaforele nu încearcă să înfrumuseţeze oroarea, ci să ceară dreptate. Cred că este vorba de poezia practică, pragmatică şi necesară pentru a supravieţui'. La discuţia organizată în Barcelona, scriitoarea a amintit că oroarea, iminenţa morţii, viaţa trăită la limită, nu afectează niciodată imaginaţia sau fantezia, ci o sporesc, o fac isterică şi haotică şi uneori în această nebunie, condamnaţii pot găsi un adăpost.