Kosovo: Manifestanţi furioşi dau foc sediului guvernului din Priştina

Manifestanţi furioşi au dat foc sediului guvernului kosovar din capitala Priştina ca răspuns la un recent acord intermediat de UE şi semnat de Kosovo şi Serbia.
O clădire guvernamentală din Priştina atacată cu bombe incendiare de manifestanţi în 9 ianuarie 2016. (Captură Foto)
Andrei Popescu
10.01.2016

Poliţia kosovară a folosit sâmbătă gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimile de manifestanţi anti-guvernamentali, care au aruncat cu cocktailuri Molotov asupra clădirii guvernului, care a luat foc pentru scurt timp.

Pompierii au sosit la faţa locului imediat pentru a stinge focul.

Manifestanţii au protestat împotriva unui acord intermediat de Uniunea Europeană, care oferă minorităţii etnice sârbe din Kosovo puteri guvernamentale locale mai mari şi posibilitatea finanţării din partea Belgradului.

Liderii opoziţiei susţin că guvernul ar trebui să demisioneze şi să ceară alegeri anticipate, conform Reuters.

Poliţia a declarat că 14 oameni au fost răniţi în tulburările de sâmbătă, inclusiv 10 ofiţeri de poliţie şi doi jurnalişti. Peste 20 de manifestanţi au fost arestaţi.

În cursul zilei, unii manifestanţi au aruncat cu bombe incendiare, pietre şi sticle asupra forţelor de ordine şi au incendiat mai multe vehicule blindate ale poliţiei.

Spre seară, la locul de protest au sosit alţi manifestanţi, iar unii dintre ei au continuat să arunce cu petarde asupra poliţiştilor.

Preşedinta kosovară Atifete Jahjaga a condamnat violenţele, care au atins cel mai înalt grad de intensitate de la semnarea acordului bilateral în august 2015.

“Incendierea instituţiilor ţării este total inacceptabilă”, a susţinut ea într-o declaraţie. “Condamn actele de vandalism împotriva instituţiilor publice şi folosirea de unelte care pun în pericol viaţa cetăţenilor şi a forţelor de securitate”.

Kosovo, a cărei populaţie este majoritar albaneză, şi-a declarat independenţa de Serbia cu sprijinul Occidentului în 2008, la aproape un deceniu după ce loviturile aeriene ale NATO au alungat forţele de securitate sârbe, acuzate de uciderea şi expulzarea unui număr mare de civili din cadrul majorităţii etnice albaneze în timpul unui război sângeros.

Serbia nu recunoaşte independenţa fostei sale provincii din sud, dar UE face presiuni asupra ambelor state să îşi normalizeze relaţiile dacă doresc să facă progrese în vederea aderării la blocul european.

Mulţi albanezi kosovari consideră că acordul cu Serbia reprezintă o ameninţare pentru suveranitatea greu obţinută de statul Kosovo, care acum este recunoscut de peste 100 de ţări, inclusiv de puteri occidentale importante.

Protestele împotriva acordului au devenit deseori violente în ultimele câteva luni şi parlamentarii din opoziţie au întrerupt de mai multe ori activitatea Parlamentului prin aruncarea de gaze lacrimogene în interiorul clădirii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor