Klaus Johannis critică politicienii care caută soluţii în afară ţării

Primarul din Sibiu, Klaus Johannis, a criticat politicienii care au mers să se plângă la Bruxelles, în loc să rezolve problemele ţării.
Cristina Boiangiu
15.07.2012

Primarul din Sibiu, Klaus Johannis, a criticat politicienii care au mers să se plângă la Bruxelles, în loc să rezolve problemele ţării.

"Politicieni de la noi nu au găsit altceva mai bun de făcut decât să alerge aţă la Bruxelles şi să se plângă acolo. E interesant de urmărit, în istorie, cum au fugit să se plângă ba la Poartă, ba la Viena, ba la Budapesta, ba la Bruxelles, în loc să stea acasă, să vorbească împreună şi să găsească soluţii pentru problemele noastre. Nu vine nimeni din afară să ne rezolve sau să ne rânduiască ţara. Numai noi, aici, putem să o facem şi de aceea cred că rolul cel mai trist l-au jucat cei care s-au ignore la Bruxelles să se plângă acolo despre ce rău e în România. Pe de altă parte şi cei care au iniţiat acţiunile puteau şi ei să gândească o campanie de comunicare pentru politicienii europeni, pentru a preveni apariţia unor interpretări eronate", a declarat, pentru turnulsfatului.ro, primarul Sibiului.

Unul dintre politicienii criticaţi de primarul Sibiului este premierul Victor Ponta, care a schimbat deciziile în urma întâlnirilor de la Bruxelles.

”Primul ministru a fost la Bruxelles şi acolo s-a angajat la anumite modificări la legislaţie, ceea ce e OK. Dar după părerea mea, putea să o facă din capul locului, nu pe parcurs. Oricum dacă se convoacă Parlamentul şi se clarifică situaţia atunci este foarte bine. În rest, referendumul oricum va avea loc. Aici lumea se cramponează de un detaliu constituţional, juridic, cum vreţi. Întotdeauna când sunt alegeri este bine ca lumea să meargă să îşi exprime votul. Dacă lumea merge şi votează, indiferent ce legislaţie se aplică, rezultatul este foarte clar. Dacă nu merge, atunci chiar dacă o legislaţie existentă se aplică, semne de întrebare rămân. Este ca şi la orice alt fel de alegeri: dacă merg un număr mic de alegători să îşi exprime votul, atunci pe toată perioada mandatului rămâne întrebarea: «dar dacă s-ar fi dus mai mulţi, ar fi fost acelaşi rezultat?» Chestiunea, în fond, nu ţine nici de Curtea Constituţională, nici de Parlament, ţine de cetăţenii acestei ţări. Dacă ei înţeleg că, atunci când se votează pentru ceva este datoria lor cetăţenească să meargă să îşi exprime votul, atunci aceste chestiuni rămân fără obiect. Iarăşi, este foarte important ca toată lumea să meargă să pună ştampila pe Da sau Nu, e foarte simplu", a mai spus Johannis.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor