Klaus Iohannis: "Dacă toţi românii ar fi votat, i-am fi rupt din primul tur"

"Cu diaspora a fost o bătaie de joc!" a declarat luni Klaus Iohannis, criticând modul în care au fost (dez)organizate în străinătate alegerile pentru preşedinţia ţării
Preşedintele PNL Klaus Iohannis (Epoch Times România)
Loredana Diacu
03.11.2014

"Cu diaspora a fost o bătaie de joc!" a declarat luni Klaus Iohannis, criticând modul în care au fost (dez)organizate în străinătate alegerile pentru preşedinţia ţării. Prezidenţiabilul ACL, intrat în turul doi al alegerilor, în urma votului de duminică, a mai adăugat că PNL a propus introducerea votului prin corespondenţă, însă PSD s-a opus măsurii, pentru că "s-a temut".

"Cu diaspora a fost o bătaie de joc şi trebuie făcută o analiză foarte clară, fiindcă în acest fel nu putem să tratăm românii din afară. Oamenii s-au dus masiv la vot, au vrut să voteze; autorităţile au fost total nepregătite, o bătaie de joc care trebuie să înceteze o dată pentru totdeauna", a declarat Klaus Iohannis, citat de Hotnews.

Klaus Iohannis a mai afirmat că partidul său a prevăzut "aşa ceva" şi a făcut o propunere legislativă pentru votul prin corespondenţă, opinând că PSD-ul s-a temut:

"Vă daţi seama, dacă toţi românii ar fi votat, i-am fi rupt din primul tur", a declarat Iohannis.

Calificat în turul doi al alegerilor pentru preşedinţie, Iohannis a mai adăugat că luni a avut loc o primă şedinţă de analiză şi strategie şi s-a declarat încrezător că va câştiga cursa pentru Cotroceni:"Eu sunt foarte optimist, sunt convins că voi câştiga turul 2 al prezidenţialelor. Am făcut o analiză, suntem mulţumiţi; este un rezultat bun, 30 - 40 este un rezultat bun pentru noi. Ştim ce avem de făcut, am pregătit programul următoarelor zile. Este un rezultat bun, fiindcă pe acesta ni l-am propus şi pe acesta l-am obţinut."

Iohannis a refuzat să răspundă dacă va intra în negocieri cu Elena Udrea şi cu Monica Macovei în vederea turului II.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor