Klaus Iohannis, critic la adresa Senatului după ce Vosganian a fost făcut "scăpat" de procurori

Votul senatorilor împotriva cererii DIICOT de urmărire penală a fostului ministru al Economiei, Varujan Vosganian, arată că "nu s-a înţeles încă pe deplin necesitatea schimbării", afirmă preşedintele Klaus Iohannis, într-o postare pe contul său de Facebook.
Câştigătorul alegerilor prezidenţiale din România, Klaus Iohannis. (Epoch Times România)
Loredana Diacu
12.02.2015

Votul senatorilor împotriva cererii DIICOT de urmărire penală a fostului ministru al Economiei, Varujan Vosganian, arată că "nu s-a înţeles încă pe deplin necesitatea schimbării", afirmă preşedintele Klaus Iohannis, într-o postare pe contul său de Facebook.

"Mă aşteptam că Senatul să încuviinţeze solicitarea DIICOT de începere a urmăririi penale în cazul senatorului PNL Varujan Vosganian. Votul senatorilor arată că nu s-a înţeles încă pe deplin necesitatea schimbării pentru care am pledat atât la consultările cu partidele politice parlamentare, cât şi în recentul discurs ţinut în plenul Parlamentului. În faţa justiţiei, nu există decât o singură măsură: respectul faţă de lege, indiferent de persoană sau funcţie.", este mesajul postat joi pe pagina de Facebook a preşedintelui.

Reamintim că senatorul PNL Varujan Vosganian, acuzat de corupţie în "Dosarul Romgaz", a scăpat din nou de urmărirea penală graţie colegilor săi parlamentari. Din cei 132 de senatori care au votat cererea prin care DIICOT solicită avizarea urmăririi penale a lui Vosganian, 56 au votat "pentru" ridicarea imunităţii colegului lor, 71 au votat "împotrivă", iar 5 voturi au fost anulate.

Mai menţionăm în context că luni, 9 februarie, preşedintele Klaus Iohannis a susţinut primul său discurs în faţa plenului reunit al Parlamentului, solicitându-le senatorilor şi deputaţilor să fie corecţi în raport cu cererile justiţiei:

"Un Parlament lipsit de credibilitate îndepărtează cetăţenii de politică şi lasă loc resemnării, îndoielii sau cinismului. Pe de altă parte, un parlament ferm în materie de integritate, corect în raport cu cererile justiţiei, responsabil în actul de legiferare, activ în atribuţiile de control şi transparent în conduită va fi cu siguranţă privit altfel de cetăţeni." le-a explicat Iohannis parlamentarilor.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor