Macovei, despre "norocul" lui Vosganian: Senatorii au pus din nou un pumn în gură Justiţiei

Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, consideră o ruşine faptul că Senatul României l-a scăpat din nou de urmărirea penală pe fostul ministru liberal al Economiei, Varujan Vosganian, acuzat de corupţie în "Dosarul Romgaz".
Monica Luiza Macovei (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
12.02.2015

Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, consideră o ruşine faptul că Senatul României l-a scăpat din nou de urmărirea penală pe fostul ministru liberal al Economiei, Varujan Vosganian, acuzat de corupţie în "Dosarul Romgaz".

"Ceea ce s-a întâmplat în Senatul României este o ruşine. Senatorii să ne spună cum au votat astăzi în cazul Vosganian. Senatorii au pus din nou un pumn în gură Justiţiei şi l-au scăpat pe senatorul Varujan Vosganian, membru PNL, de urmărirea penală. Este a doua oară când Varujan Vosganian este "mai egal" în faţa legii decât toţi ceilalţi români, doar pentru ca parlamentarii PSD şi PNL vor şi pot", a declarat Monica Macovei.

"Şi PSD şi PNL au arătat astăzi, din nou, că una spun şi alta fac şi că declaraţiile de după consultările de la Cotroceni au fost doar minciuni", a subliniat europarlamentarul.

Joi, din cei 132 de senatori care au votat solicitarea procurorilor DIICOT, 56 au fost "pentru" ridicare imunităţii lui Varujan Vosganian, 71 au votat "împotrivă", în timp ce 5 voturi au fost anulate.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor