JO 2014: Măsuri de securitate fără precedent în istoria olimpică, în vigoare în Rusia
alte articole
Măsuri de securitate fără precedent în istoria olimpică au intrat în vigoare marţi în Rusia, cu o lună înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, în timp ce temeri privind atentatele au reapărut în urma a două atacuri sinucigaşe la sfârşitul lunii decembrie.
Intrarea tuturor automobilelor în Soci este de acum filtrată, iar accesul în acest oraş de 350.000 locuitori este interzis vehiculelor venite din exterior şi care nu dispun de autorizaţie specială. Forţele de ordine, de pe acum în număr mare în această staţiune balneară între malul Mării Negre şi Munţii Caucaz, au fost întărite marţi, măsura fiind una dintre cele mai vizibile. Acest dispozitiv intră în vigoare cu o lună înaintea JO, programate între 7 şi 23 februarie, urmând să fie menţinut până pe 23 martie, adică încă o săptămână după închiderea Jocurilor Paralimpice (7-16 martie).
Circa 37.000 de poliţişti şi unităţi ale armatei terestre vor fi mobilizate pentru asigurarea securităţii Jocurilor, cel mai mare eveniment internaţional organizat de Rusia de la căderea URSS, în 1991. Un eveniment la care ţine în mod special preşedintele Vladimir Putin, în dorinţa de a face din el o vitrină a Rusiei. De altfel, unii vorbesc de "Jocurile lui Putin".
Aceste măsuri de securitate excepţională au fost decise de multă vreme, pentru a face faţă în special ameninţărilor teroriste, şeful rebeliunii islamiste din Caucaz, Doku Umarov, chemând în iulie la împiedicarea desfăşurării Jocurilor de la Soci "prin orice mijloace".
Supravegherea se va efectua din cer, cu un sistem prin intermediul sateliţilor, a subliniat Vladimir Puşkov, ministrul rus pentru situaţii de urgenţă, care a precizat că "orice problemă de securitate a Jocurilor Olimpice va fi de acum reglementată la cel mai înalt nivel".
Pe lângă severele restricţii în circulaţia automobilelor, navigaţia din Marea Neagră a fost, de asemenea, limitată începând de marţi. De asemenea, armata terestră va dispune la Soci de sisteme de apărare antiaeriană Panţir-S, o nouă generaţie de rachete sol-aer.
Totodată, Rusia va supraveghea toate comunicaţiile, graţie unui sistem care permite serviciului de securitate (FSB) să aibă acces la orice convorbire telefonică şi pe internet, sistem a cărui existenţă a fost dezvăluită la sfârşitul anului 2013 de doi jurnalişti ruşi.
Pe de altă parte, SUA au declarat că sunt pregătite să ajute Rusia pentru asigurarea securităţii JO "dacă va fi formulată o cerere în acest sens", i-a declarat săptămâna trecută secretarul american al apărării, Chuck Hagel, omologului său rus, Serghei Şoigu.