Jiang Zemin, fostul lider al Partidului, a fost degradat
alte articole
La un deceniu după ce a fost retras în mod oficial din cea mai înaltă funcţie în Partid, Jiang Zemin a continuat să exercite o influenţă şi să-şi facă simţită prezenţa în viaţa politică din China. Acum, sunt semne că autoritatea acestei vechi eminenţe cenuşii se micşorează în cele din urmă.
Jiang a fost ultimul dintre liderii de partid care au venit să îşi prezinte omagiu la înmormântarea recentă a unui regretat general care a fost, de asemenea, un adversar bine-cunoscut al acestuia.
Recent, doi foşti oficiali seniori ai Partidului Comunist Chinez (PCC) au scris o scrisoare Comitetului Central al PCC prin care solicitau înfiinţarea unei echipe speciale de investigare şi de "corectare" a comportamentului politic adesea capricios al lui Jiang.
O serie de alte atacuri au avut, de asemenea, loc la adresa lui Jiang, lucruri pe care nu le-ar fi tolerat când era în punctul cel mai înalt al autorităţii sale. Toate acestea indică faptul că puterea lui Jiang Zemin de a influenţa evenimentele din spatele scenei Partidului este în scădere.
În timpul depunerii coroanelor de flori pentru generalul decedat al Armatei Populare de Eliberare, Yang Baibing, la 21 ianuarie, Jiang a fost ultimul, fiind cel de-al 12-lea participant numit.
Potrivit obiceiului anterior, la un eveniment funerar similar, în noiembrie anul trecut, acesta a fost clasat pe locul al treilea.
Ordinea numelor liderilor chinezi comunişti la înmormântări şi alte evenimente oficiale este crucială. Ea transmite membrilor de Partid şi publicului ierarhia liderilor seniori. Până la cel de-al XVIII-lea Congres care a avut loc în noiembrie anul trecut şi la instalarea noii echipe de conducere în frunte cu Xi Jinping, Jiang a ocupat locul din spatele secretarului general de atunci, Hu Jintao. Deşi de ani de zile nu a mai avut niciun rol oficial în partid, Jiang a apărut, de asemenea, în mod regulat alături de Hu Jintao în ocazii publice, lucruri fără precedent în China comunistă. Poziţia sa neobişnuită nu a fost niciodată explicată în presa de stat.
Secretarul general retras Hu Jintao, nu s-a băgat în evenimentele publice organizate de noul lider Xi Jinping. Acesta i-a cedat, de asemenea, controlul armatei lui Xi, în timp ce Jiang a deţinut această putere timp de doi ani după ce a părăsit poziţia sa de lider al Partidului.
La două zile după ce, la 21 ianuarie, a apărut noua ierarhizare, Xinhua - purtătorul de cuvânt al regimului - a prezentat o notificare prin care se afirma că Jiang a cerut personal schimbarea. "Xinhua a lăudat această demonstraţie de caracter nobil şi minte largă a unui comunist", se precizează în raport.
Nota ce a urmat evenimentului a sunat şi ea fals pentru analiştii politicii Partidului Chinez. "Această ştire ciudată transmisă de Xinhua este fără nicio îndoială o încercare de a clarifica misterul care înconjoară clasamentul liderilor şi este clar menită să arate că acest clasament a fost urmare a cererii active a lui Jiang", a scris comentatorul Zhou Xiaohui într-un articol recent pentru ediţia chineză a The Epoch Times.
"Dar nimeni nu va crede acest lucru", a menţionat Zhou. "Jiang este renumit pentru setea sa necontrolată de putere. Mai mult decât atât, sincronizarea este ciudată: Dacă este aşa, de ce nu a fost raportată împreună cu ştirile din 21 ianuarie?"
Conform analizei evenimentelor de către Zhou, de la preluarea puterii în noiembrie, Xi Jinping s-a axat pe eradicarea influenţei lui Jiang. Articolul ce a urmat pe Xinhua a fost o încercare tardivă a lui Jiang de a-şi salva faţa, consideră Zhou.
În aproximativ acelaşi timp cu publicarea noului clasament, Cheng Ming, o revistă politică din Hong Kong, care oferă în mod regulat informaţii de la oameni din interiorul Partidului şi publică analize ale maşinaţiunilor comuniste, a raportat că oficialii seniori Wan Li şi Qiao Shi au trimis recent o scrisoare către Comitetul Central al PCC cerând investigarea lui Jiang.
Ambii au fost duşmanii lui Jiang în timpul în care erau în funcţii. Qiao Shi a fost dat afară din Comitetului Permanent al Biroului Politic de către Jiang Zemin, care a creat din neant o regulă conform căreia cei care împlineau 68 de ani ar trebui să demisioneze. Qiao Shi şi Wan Li au precizat că Jiang "s-a poziţionat mai presus de Biroul Politic, încălcând disciplina Partidului şi ignorând Constituţia statului", potrivit lui Cheng Ming, care a citat o persoană din cadrul Partidului.
De asemenea, împotriva lui Jiang par să fi fost luate măsuri mult mai prozaice, cum ar fi desfiinţarea orchestrei bunul său prieten.
Asociatul apropiat al lui Jiang, Li Lanqing, a înfiinţat, în luna mai, orchestra "Trei Înalţi" (San Gao) compusă în principal din oficiali de partid de rang înalt, ofiţeri militari şi cercetători. Li este cunoscut ca apropiat lui Jiang. El a fost primul oficial care a condus Biroul 610, agenţia extrajudiciară creată de Jiang în 1999 pentru a pune în aplicare la nivel naţional persecuţia împotriva Falun Gong - o populară practică spirituală a cărui tentativă de eliminare din partea lui Jiang a devenit semnul distinctiv al domniei sale.
S-a raportat că Li şi-a donat salariul pentru a finanţa orchestra. Dar formaţia a fost anulată la sfârşitul lunii decembrie, potrivit unui raport al Cotidianului Nanjing. Cu toate acestea, ştirea nu a fost larg raportată până la 23 ianuarie. Apoi, Sina, un portal major de internet, a raportat că membrii orchestrei se plângeau unul altuia atunci când au auzit vestea, înainte de prima şi ultima apariţie majoră la Teatrul de Stat din Beijing. Jiang a fost acolo, au precizat rapoartele.
Un alt incidiu despre iminenta cădere în dizgraţie a lui Jiang Zemin este o descriere a cântăreţei Zuying Song, publicată în presă. Song, o cântăreaţă populară despre care se crede că ar fi amanta lui Jiang, a fost descrisă recent pe Xinhua, drept "acea prezenţă bătrână care a ocupat Festivalul de Primăvară al CCTV pentru o lungă perioadă de timp".
Nota editorului: Când fostul şef al poliţiei din Chongqing , Wang Lijun, a fugit să-şi salveze viaţa la Consulatul SUA în Chengdu pe 6 februarie 2013, a pus în mişcare o furtună politică ce nu s-a diminuat. Lupta din spatele scenei se balansează în funcţie de atitudinea pe care o iau oficialii privind persecuţia împotriva Falun Gong. Fracţiunea cu mâinile pătate de sânge - oficialii promovaţi de fostul şef al PCC Jiang Zemin în scopul de a realiza persecuţia - caută să evite asumarea responsabilităţii pentru crimele lor şi să-şi continue campania. Alţi funcţionari refuză să mai participe la persecuţie. Evenimentele prezintă o alegere clară pentru funcţionarii şi cetăţenii din China, precum şi pentru oamenii din întreaga lume: fie să susţină, fie să se opună persecuţiei împotriva Falun Gong. Istoria va înregistra alegerea făcută de fiecare persoană.