Ivan: Şefii unor agenţii europene s-au plâns lui Schulz de atitudinea lui Macovei în chestiunea AEM

Europarlamentarul PSD, Cătălin Ivan. (blog.catalinivan.ro)
Epoch Times România
24.10.2012

Europarlamentarul PSD, Cătălin Ivan, membru al Comisie de control Bugetar al PE, atrage atenţia că Monica Macovei continuă să aducă prejudicii imaginii României prin lansarea unor acuzaţii şi insinuări la adresa Agenţiei Europene de Mediu (AEM).

”Doamna Monica Macovei continuă să facă pe inchizitorul în Parlamentul European! Pe 19 octombrie, aceasta a trimis o scrisoare către toţi membrii legislativului european în care cerea ca Agenţiei Europene de Mediu să îi fie refuzată descărcarea de gestiune pe 2010. În sprijinul acestei idei, Macovei a lansat exclusiv o serie de insinuări şi acuzaţii, însă acestea sunt complet nefondate, după cum arată în mod clar atât răspunsul Consiliului de administraţie al Agenţiei de mediu, cât şi scrisoarea comună a preşedinţilor Agenţiilor europene. Întreaga conducere a agenţiilor europene îi demonstrează că greşeşte profund si provoaca prejudicii institutiilor comunitare, însă nu vrea să se lase! Din cauza atitudinii agresive şi sfidătoare a doamnei Macovei, România riscă să-şi piardă credibilitatea în faţa Europei”, susţine Cătălin Ivan.

În răspuns la acuzele lansate de Monica Macovei, preşedintele Consiliului de administraţie al Agenţiei Europene de Mediu a replicat: ”Sunteţi conştientă de faptul că achiziţiile Agenţiei şi contractările din perioada la care vă referiţi au fost analizate conform procedurii de către Curtea de conturi şi că nu s-a găsit niciun indiciu cu privire la eventuale probleme?”.

Conform lui Ivan, într-o scrisoare adresată Preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, peste 20 de preşedinţi de agenţii europene, alături de preşedintele reţelei de agenţii a Uniunii Europene, îşi exprimă dezacordul faţă de atitudinea europarlamentarului PDL, Monica Macovei. ”Credem cu tărie că o astfel de abordare riscă să deterioreze credibilitatea instituţiilor Uniunii Europene”, se arată în scrisoarea conducerii agenţiilor, datată 19 octombrie 2012.

Ivan mai susţine că ”toţi preşedinţii agenţiilor europene se arată îngrijoraţi de faptul că gestul populist şi iresponsabil al lui Macovei poate leza credibilitatea instituţiilor europene”, subliniind că ”la Parlamentul European, lânga numele doamnei Macovei scrie şi România” şi că ”încă o data, PDL ne face de râs în Europa, iar campioana denigrarii României este Monica Macovei”.

Marţi, eurodeputaţii au votat pentru descărcarea de gestiune pentru 2010 a Agenţiei Europene de Mediu (EEA) din Copenhaga, a Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) de la Londra şi a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA) din Parma, după ce au amânat o decizie în acest sens în luna mai. Comisia CONT a PE a adoptat pe 26 septembrie propunerea eurodeputatei Monica Macovei (raportor) de a refuza descărcarea de gestiune a EEA pentru anul 2010 din cauza unor nereguli la nivel de conducere.

"În ciuda votului plenului, abuzurile privind procedurile de achiziţie publică, cele 79 de deplasări ale directorului executiv în 2010 cu o durată de 142 de zile şi un cost de 127.000 euro demonstrează că el este direct responsabil pentru 13% din cheltuielile de deplasare ale Agenţiei şi de asemenea şi alte probleme manageriale trebuie luate în calcul", se arată într-un comunicat al PPE remis miercuri presei, după decizia PE. De asemenea, în acelaşi comunicat Monica Macovei spune că directorul Agenţiei de Mediu trebuie să demisioneze şi că banii contribuabililor europeni au fost lăsaţi fără protecţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor