Italia: Silvio Berlusconi şi 'teoria conspiraţiei'

Silvio Berlusconi se află pe o nouă pistă: înlăturarea sa de la putere, în noiembrie 2011, şi înlocuirea sa cu Mario Monti nu ar fi nimic altceva decât rodul unui complot. Rămâne de găsit vinovatul: acesta s-ar afla, potrivit lui Berlusconi şi susţinătorilor săi, undeva între Washington, unde îşi are sediul Fondul Monetar Internaţional (FMI), Bruxelles, adresa Comisiei Europene, Frankfurt, sediul Băncii Centrale Europene (BCE), şi Berlin, unde Angela Merkel l-a uitat deja, notează Philippe Ridet, corespondentul cotidianului Le Monde în Italia.

Apariţia în SUA a cărţii 'Stress Test', scrisă de Timothy Geithner, fost secretar al Trezoreriei americane în perioada 2009-2013, carte din care cotidianul italian La Stampa a publicat marţi câteva fragmente, a fost suficientă pentru a denunţa 'un puci', o intenţie deliberată de a se debarasa de el, ultimul preşedinte al Consiliului ales într-adevăr în urma unui vot, cum îi place lui Berlusconi să amintească.

În condiţiile în care nu se mai vorbea de el decât cu ocazia apariţiilor sale, patru ore pe săptămână, într-un spital dintr-o periferie a oraşului Milano, Berlusconi a revenit în prim-plan pe scena internaţională, unde nu mai figura decât ca o amintire îndepărtată şi jenantă, subliniază corespondentul cotidianului francez, pe blogul său din Le Monde.

În timpul summitului european de la Cannes (2-4 noiembrie 2011), relatează Geithner, 'câţiva funcţionari europeni' l-ar fi abordat în scopul punerii lui Berlusconi în faţa următoarei alegeri: Italia, a cărei soartă părea atunci apropiată de cea a Greciei, va primi un ajutor din partea FMI cu condiţia ca preşedintele consiliului de miniştri să fie demis. SUA, explică, etalându-şi onestitatea, fostul trezorier al lui Barack Obama, ar fi refuzat să fie complice în această negociere, 'chiar dacă nu ar fi fost inutil să existe un mai bun leadership'. 'Nu voiam să avem mâinile pătate de sângele lui', scrie Timothy Geither.

Uniunea Europeană (UE) a dezminţit în mod vehement această 'reconstituire', însă, potrivit lui Ridet, aceasta este pe placul lui Silvio Berlusconi, într-o situaţie dificilă în sondaje (cel puţin până vineri, 9 mai, dată la care publicarea acestora a fost interzisă). Această 'reconstituire' îi permite lui Berlusconi să reunească ceea ce a mai rămas din tabăra sa, întotdeauna gata să-l susţină în această adversitate. Făcând din Germania, BCE şi FMI duşmanii săi declaraţi, navigând între o campanie anti-euro (a cărei preemţiune îi aparţine lui Beppe Grillo) şi amintirea simţului responsabilităţii de care ar fi dat dovadă atunci când s-a aflat la putere, fostul Il Cavaliere denunţă în prezent o 'alianţă a puternicilor străini' în vederea debarcării sale. Victimă, acesta este rolul pe care Berlusconi îl preferă acum.

Apropiaţii său amintesc, de asemenea, că într-o lucrare apărută în urmă cu câteva luni, 'Ammazziamo il Gattopardo', jurnalistul american Alan Friedman a dezvăluit că preşedinţia republicii ar fi sondat terenul pe lângă Mario Monti, încă din vara lui 2011, pentru a şti dacă acesta este gata să preia frâiele ţării în cazul înlăturării lui Silvio Berlusconi.

Acesta din urmă este atât de convins că este vorba despre unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria Italiei (care, în mod sigur, nu duce lipsă de acestea), încât el le reproşează cotidienelor că nu i-au consacrat, miercuri, prima lor pagină, comiţând astfel o eroare profesională. Căpătând dintr-odată importanţă prin numărul şi puterea duşmanilor săi, Berlusconi consideră că ar trei să aibă parte de mai multă atenţie.

În acest demers al său, Berlusconi uită un pic prea repede că nu a avut nevoie să fie împins prea tare pentru a cădea, că demisia sa a urmat unui vot pierdut în Camera Deputaţilor, care la mai puţin de un an a respins un vot de destituire, că el este deja ironizat de o lume întreagă după dezvăluirile privind afacerea 'bunga-bunga', ce i-au adus o condamnare la şapte ani de închisoare în primă instanţă, pentru corupere de minore şi abuz de putere, că 'spread'-ul, care măsoară diferenţa de randament între dobânzile de împrumut germane şi italiene, a depăşit 500 de puncte, că BCE i-a trimis o 'foaie de parcurs' drastică încă din luna august, că el nu mai vorbeşte cu ministrul său de finanţe. Şi că italienii erau cât pe ce să-l dea cu totul uitării, conchide jurnalistul francez.