Marea Britanie: UKIP a pierdut unul din 10 consilieri locali care îşi câştigaseră locurile în 2013
alte articole
Partidul pentru Independenţa Regatului Unit (UKIP) a pierdut unul din zece consilieri locali care îşi câştigaseră locurile la alegerile locale din 2013, atunci când partidul a obţinut un scor istoric, relatează cotidianul britanic The Guardian.
La un an de la scrutinul din mai 2013, partidul UKIP are mai puţin cu 12 reprezentanţi locali din cei 139 care au fost aleşi.
Cea mai mare parte a noilor consilieri locali ai UKIP par să fi lucrat activ în comunităţile lor în ultimele 12 luni, statisticile indicând faptul că au cel mai bun record de participare înregistrat de un partid, de peste 92% la reuniunile obligatorii. În multe domenii, ei au luptat pentru a limita indemnizaţiile speciale pentru consilieri, au militat împotriva proiectului pentru un tren de mare viteză High Speed 2 (HS2) şi au organizat proteste împotriva arborării drapelului UE în primării.
Cu toate acestea, echipa de noi consilieri aleşi pare să fi fost afectată de numeroase controverse, care au dus la plecarea celor vizaţi. Acestea îi includ pe Peter Lagoda, din Cambridgeshire, care a pledat vinovat pentru fraudă în valoare de aproape 25.000 de lire sterline, pe Matthew Smith, în Norfolk, care a fost inculpat pentru fraudă electorala la începutul acestui an, şi Peter Georgiou, de asemenea din Norfolk, care a demisionat după ce a recunoscut că a furat din magazine.
Pe parcursul anului, partidul a câştigat noi consilieri prin dezertări la nivel de districit, localitate şi oraş, 19 consilieri venind de la conservatori şi laburişti numai la Londra. Cu toate acestea, pierderile la nivel de reprezentanţi locali sunt mult mai mari decât la celelalte partide, nivelul general al conservatorilor şi laburiştilor rămânând aproape stabil.
Dr Matthew Goodwin, expert în politică la Universitatea din Nottingham, a declarat că acest lucru nu va submina sprijinul UKIP. 'Deşi este tentant să crezi că performanţa consilierilor radicali de dreapta sau a membrilor Parlamentului European ar putea avea un impact asupra popularităţii lor, aceasta nu se întâmplă', a explicat el.
Rata mare de abandon în cadrul UKIP este reflectată în Parlamentul European, unde partidul a pierdut o treime din reprezentanţi săi de la ultimele alegeri pentru Bruxelles.